Foto Radu Moisin, în dialog cu liberalii clujeni: „Am susținut necesitatea unei analize atente a acțiunilor și deciziilor politice din ultima perioadă”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 15:56
- Politica
- Ascultă știrea
Deputatul liberal a participat, marți, la ședința Comitetului Director Județean al PNL Cluj.
Parlamentarul clujean spune că liberalii au discutat despre perioada politică pe care o traversează și despre responsabilitatea care revine partidului în noul său rol.
„Echipa PNL Cluj la moment de bilanț!
Ieri (marți - n.red.), în cadrul ședinței Comitetului Director Județean al PNL Cluj, am discutat despre perioada politică pe care o traversăm și despre responsabilitatea care revine partidului în noul său rol.
Am susținut necesitatea unei analize atente a acțiunilor și deciziilor politice din ultima perioadă, pentru a înțelege ce a funcționat, ce trebuie corectat și care sunt direcțiile pe care trebuie să le urmăm mai departe.
Rolul nostru nu se poate limita doar la a identifica și critica problemele guvernării. Avem responsabilitatea de a veni cu propuneri alternative de politici publice viabile, fundamentate și eficiente care să răspundă în mod concret nevoilor cetǎțenilor și problemelor administrației și economiei”, a transmis Radu Moisin.
Amintim, conducerea Partidului Naţional Liberal a decis trecerea în opoziție odată cu votarea Guvernului condus de Luca Niculescu și dominat de social-democrați.














