Un bărbat din Aghireșu, anchetat pentru că ar fi atras, în mod repetat, în locuinţa sa copii cu vârste între 10 şi 17 ani, cu care ar fi întreţinut relaţii sexuale, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
Polițiștii vor folosi drone pentru a-i monitoriza pe clujeni pe perioada restricțiilor de circulație impuse de ordonanțele militare.
Adolescenta de 17 ani era căutată de polițiștii clujeni după ce, la data de 1 aprilie a plecat voluntar de la domiciliu și nu s-a mai întors.
Polțiștii apelează la ajutorul clujenilor pentru găsirea unei adolescente de 17 ani, dată dispărută.
Polițiștii clujeni au aplicat, în ultimele 24 de ore, amenzi de aproape 165 de mii de lei pentru nerespectarea dispozițiilor ordonanțelor militare.
Cele aproximativ 20.000 de măști urmează a fi distribuite către unitățile medicale și instituțiile implicate în prevenirea răspândirii COVID-19 de pe raza județului Cluj.
Trei persoane, dintre care doi adolescenți, au fost surprinse în timp ce tăiau ilegal mai mulți arbori într-o pădure din Cluj.
Un bărbat dintr-un sat din Alba este cercetat penal pentru că nu a respectat măsura izolării la domiciliu, la întoarcerea din Germania, fiind oprit în trafic la intrarea în Cluj-Napoca.
Un bărbat de 60 de ani a fost reţinut de poliţiştii clujeni, după ce a luat bani în mod fraudulos de pe cardul bancar al altei persoane.