Edilul municipiului Cluj-Napoca a declarat, miercuri, în cadrul conferinţei organizate după şedinţa Grupului PPE din Parlamentul European, că primarii din Europa au demonstrat că pot ţine extremismul deoparte şi nu există, decât cu rare excepţii, primari sau preşedinţi de consilii judeţene cu orientări extremiste.
Noua alianță PSD-PNL ar obţine 43,7% din voturi la alegerile europarlamentare, AUR - 20,6%, iar Alianţa Dreapta Unită - 13,7%, relevă datele unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.
Deputatul PNL Cluj Sorin Moldovan era deja membru al acestei comisii de aproximativ 6 ani de zile.
Congresul PPE, considerat de liberali cel mai important eveniment politic din UE înaintea alegerilor europarlamentare, are loc la București.
Preşedintele PPE, Manfred Weber, a spus marţi, la Bucureşti, în conferinţa de presă comună cu liderul PNL Nicolae Ciucă, că România trebuie să pună oameni competenţi în Parlamentul European.
Congresul Partidului Popular European (PPE) din 6-7 martie adună în capitala României peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări, printre care se vor număra preşedintele Comisiei Europene, preşedintele Parlamentului European, şefi de state şi de guverne.
Preşedintele liberalilor Nicolae Ciucă a declarat că PNL nu încurajează traseismul politic, dar a evitat să "speculeze" dacă proiectul de ordonanţă de urgenţă care permite migrarea primarilor este "manevra PSD".
Peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări, printre care se vor număra preşedintele Comisiei Europene, preşedintele Parlamentului European, şefi de state şi de guverne, preşedinţii de partide din partea Popularilor Europeni, dar şi comisarii europeni care fac parte din familia politică a PPE, se vor reuni săptămâna aceasta la Bucureşti.
Secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean, a declarat, duminică seara, la Reghin, că pericolul extremist este unul foarte de mare pentru România şi este extrem important ca românii să îşi dovedească solidaritatea la alegerile din 9 iunie.
Recomandări: