Alin Tișe salută decizia PNL-PSD de a comasa alegerile: „Este formula optimă de compromis politic atunci când nu sunt alte soluții”

Alin Tișe salută decizia PNL-PSD de a comasa alegerile: „Este formula optimă de compromis politic atunci când nu sunt alte soluții”
| Foto: Facebook.com/AlinTise

Președintele Consiliului Județean Cluj este de părere că cele două mari partide ar putea să-și asume guvernarea țării împreună chiar și după alegerile parlamentare din toamnă.

Liderii coaliției de guvernare au decis, săptămâna trecută, comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, astfel că cele două scrutine vor avea loc în 9 iunie 2024. Decizia devansează organizarea alegerilor locale cu aproximativ 3 luni față de ceea ce era programat inițial.

Alin Tișe, liderul forului administrativ județean clujean, consideră că decizia de comasare a alegerilor este una logică.

Era logică comasarea alegerilor. În opinia mea, oamenii care au opțiuni de vot se duc la vot și știu pe cine vor fi ștampila. Nu cred că are relevanță dacă sunt organizate în aceeași zi sau la două luni distanță. Mi s-a părut singura soluție ca să nu transformăm anul acesta și într-o luptă în Guvern. Imaginați-vă ce ar fi însemnat dacă PSD și PNL s-ar fi certat în lunile următoare legat de alegerile europarlamentare. S-ar fi ales praful de această guvernare, care oricum nu este cea mai reușită.

Măcar acum guvernarea merge liniștită până în septembrie, când vom avea alte alegeri. Aș spune că decizia de a comasa a fost înțeleaptă. Din punctul meu de vedere, cele două mari partide sunt parte la bunele și relele guvernării din moment ce au guvernat împreună. Este și o intenție de a contracara ascensiunea partidelor extremiste. Imaginați-vă o țară condusă de o alianță între AUR și SOS. România are nevoie de stabilitate.

Din punct de vedere al comasării, poate nu este ceea ce și-ar fi dorit tot electoratul PNL, dar este formula optimă de compromis politic pe care o faci atunci când țara nu are alte soluții. Din punctul meu de vedere, nu sunt soluții pentru România cele două partide (AUR și SOS - n.red.). Și din toamnă s-ar putea găsi o soluție pentru ca PSD și PNL să-și asume guvernarea pe mai departe. Cele două partide ar putea să-și asume o listă comună și la parlamentare”, a afirmat, la un post local de radio, Alin Tișe.

Șeful CJ Cluj a fost întrebat și despre posibilitatea unui candidat comun al PSD-PNL la alegerile prezidențiale.

În România, oamenii vor să voteze o persoană pe care ei și-o doresc, și nu o persoană negociată de partide în forma unei coaliții politice. Există totuși și această posibilitate. La nivel de analiză și variantă de lucru poate fi orice posibil. Însă, la președinția unei țări e mai delicat pentru că s-a demonstrat că oamenii doresc ca ei să stabilească câștigătorul, nicidecum partidele. E mai dificil aici ca ambele partide să meargă cu un candidat comun” - Tișe.
Comenteaza