Rareș Bogdan, despre primarii care trădează partidul: „Sunt unul dintre cei mai vocali anti-traseişti. Este o boală care trebuie obligatoriu curmată”

Rareș Bogdan, despre primarii care trădează partidul: „Sunt unul dintre cei mai vocali anti-traseişti. Este o boală care trebuie obligatoriu curmată”

Prim-vicepreşedintele PNL a avut cuvinte dure la adresa primarilor și viceprimarilor liberali care vor candida la alegerile locale din partea altor partide.

Un număr de 16 primari şi viceprimari, de la PNL, USR, PRO România, PMP sau Partidul Republican, au anunţat că la alegerile locale din 9 iunie vor candida din partea PSD. Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis a anunţat sâmbătă că primarul comunei Găvojdia, Dănuţ- Stoica Toma, ales pe listele PNL, va candida la alegerile din 9 iunie sub sigla PSD. De asemenea, intreaga organizaţie PNL din Găvojdia, precum şi consilierii locali ai PNL, s-au transferat la PSD.

Sunt unul dintre cei mai vocali anti-traseişti. Eu cred că traseismul este o boală care trebuie obligatoriu curmată, trebuie vindecată în ceea ce înseamnă democraţia românească. E o situaţie specială legată de prelungirea mandatelor, în niciun caz Partidul Naţional Liberal nu va susţine vreodată printr-o lege traseismul”, a afirmat Rareş Bogdan, întrebat ce părere are despre racolările de primari din partea PSD  şi intenţia de a scoate din lege pentru alegerile locale interdicţia traseismului, astfel încât primarii să-şi piardă mandatul dacă trec de la un partid la altul, potrivit news.ro.

Europarlamentarul a adăugat că „trebuie să găsim o soluţie, în schimb, pentru cei care se află în situaţia de a avea un mandat câştigat la PNL sau PSD sau USR sau UDMR şi care vor candida la alegerile de pe 9 iunie de la un alt partid, deci cei care au plecat deja”.

Avem şi noi, de exemplu, primarul de Alba-Iulia care a câştigat alegerile la USR după ce a stat 20 de ani în PNL pe un scandal intern, s-a reîntors acasă, că i-a venit mintea la cap, şi în momentul ăsta el va trebui să candideze de la PNL. Potrivit legii aşa cum arată ea astăzi, dacă nu facem nişte modificări pe codul administrativ, domnia sa îşi pierde primăria, iar Alba rămâne trei luni şi jumătate fără primar.

Situaţii de genul ăsta sunt în România 132 astăzi, din 3.200 de administraţii locale plus 40 de administraţii judeţene. Deci clar că trebuie să găsim o soluţie pentru cele trei luni şi jumătate ca cei care candidează de la un alt partid politic şi au mandatul până în 29 iunie de primari sau consilii judeţene, consilieri de la alte partide să nu-şi piardă mandatele, strict pentru această perioadă de trei luni şi jumătate. Dar asta nu înseamnă că PNL va fi de acord cu ideea traseismului în politică. Dacă am putea să-l blocăm de tot, ar fi şi mai sănătos”, a completat liberalul.

Rareș Bogdan, despre cei care „trădează” partidul: „Sunt unul dintre cei mai vocali anti-traseişti. Este o boală care trebuie obligatoriu curmată”

Comenteaza