Municipalitatea clujeană și clusterele din regiune vor să convingă locuitorii din zonă despre necesitatea introducerii tehnologiei.
Clujul nu va reuși să “importe” masiv tineri din țară și din străinătate, așa cum își doresc diriguitorii orașului, până când infrastructura nu va fi pusă la punct, avertizează specialiștii în tehnologie.
Consilierii locali au aprobat, în şedinţa extraordinară de luni, un parteneriat care permite Primăriei să pună în aplicare planul pentru Someş.
Clujul a primit miercuri o finanțare nerambursabilă generoasă de la Comisia Europeană.
Un spital al Clujului se renovează cu aceeași sumă cu care se reabilitează ditamai biserica Sf. Mihail.
O arteră din cartierul Mărăști devine pe jumătate pietonală și îi invită pe studenți la terase.
Modernizarea arterelor Clujului ajunge și în cartiere, iar acest proiect îi vizează în mod special pe studenți.
Dezbaterea CIIC de joi a fost dedicată modificărilor propuse de urbaniști pentru bulevardul 21 Decembrie.
Modernizarea Clujului ajunge acum și pe Bulevardul 21 Decembrie, de la biserica Sf. Petru până la intersecția cu strada Regele Ferdinand.