LPF a stabilit cel mai bun 11 al rundei cu numărul 18 din sezonul regulat al campionatului.
Tehnicianul campioanei este dorit de FRF, însă a primit și o propunere mai avantajoasă din punct de vedere financiar.
Clubul din Gruia a emis un comunicat prin care transmite verdictul noului președinte al echipei clujene, fost arbitru internațional.
Președintele formației din Gruia speră ca tehnicianul să rămână la CFR Cluj, în ciuda propunerii venite din partea Federației.
Fotbaliștii formației din Gruia nu și-au primit salariile de luni bune și acuză atitudinea oficialilor clubului, care încearcă să mușamalizeze situația.
Formația pregătită de Dan Petrescu s-a impus la limită, scor 1-0, în fața echipei antrenate de Emil Săndoi.
CFR Cluj se va despărțit în pauza de iarnă de unul dintre fotbaliștii care nu a primit nicio șansă în actualul sezon.
Internaționalul român în vârstă de 30 de ani nu mai are nicio șansă să continue la CFR Cluj sub comanda actualului tehnician.
Atacantul în vârstă de 30 de ani se află în conflict cu Dan Petrescu și nu se mai antrenează alături de colegii săi.