Daca textul vi se pare cunoscut, el a mai fost publicat în 17 iunie, înainte de intrarea în vigoare a Infamului Pachet 2 de măsuri fiscale – am lăsat chiar și partea cu Untold-ul, care a adus milioane fiscalizate la buget și zeci de milioane nefiscalizate în buzunarele celor care și-au închiriat locuințele festivalierilor.
Inspectorii antifraudă ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), împreună cu procurorii DNA au descoperit un prejudiciu de peste 90 de milioane de lei, rezultat din fraude în comerțul cu autoturisme second-hand provenite din Uniun
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, 47 de percheziții într-un dosar în care se investighează infracțiuni de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la peste 90 de milioane de lei.
Avocatul clujean și profesorul de drept comercial la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Ciprian Păun, propune o schimbare radicală de direcție în lupta împotriva evaziunii fiscale.
Poliţiştii clujeni au pus în aplicare miercuri, 4 iunie, trei mandate de percheziţie domiciliară în cadrul Operaţiunii Jupiter.
Nicușor Dan a declarat, marți, că România are o problemă cu marea evaziune fiscală și că este nevoie ca instituțiile, inclusiv serviciile secrete, să se preocupe de această chestiune.
Astăzi, 2 iunie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, au desfășurat șase percheziții domiciliare în județele Cluj și Buzău
Tribunalul Cluj a decis luni, 23 decembrie 2024, trimiterea dosarului, în care sunt anchetați Arpad Paszkany, fostul acționar al clubului CFR Cluj, și Iuliu Mureșan, fost președinte al clubului, spre rejudecare.
Polițiștii au desfășurat pe 23 octombrie o serie de 77 de percheziții domiciliare în cadrul operațiunii "JUPITER", vizând destructurarea unei rețele implicate în fapte de evaziune fiscală.
Bianca Drăguşanu, un fost poliţist local şi alţi doi suspecţi au fost ridicaţi, joi, de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) şi duşi la audieri într-un dosar de evaziune fiscală.