Rareș Bogdan: Evaziunea fiscală este la scară cosmică! ANAF-ul ar trebui să-și facă treaba cu marii evazioniști

Rareș Bogdan: Evaziunea fiscală este la scară cosmică! ANAF-ul ar trebui să-și facă treaba cu marii evazioniști
| Foto: https://www.hotnews.ro/

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat marți seară, la „Jurnalul de Seară” de la Digi24, referitor la legea pensiilor, că ministrul Finanțelor a afirmat că banii pot fi obținuți prin măsuri de combatere a evaziunii fiscale. 

Liberalul a mai explicat că presiunea ANAF nu este pe marii evazioniști şi că ANAF-ul "s-a urcat cu picioarele" pe microîntreprinderi, deja afectate. „Nu am încredere în ANAF. De o săptămână s-a urcat cu picioarele pe microîntreprinderi, deja afectate", a spus Rareș Bogdan. 

Rareș Bogdan spune că presiunea ar trebui pusă pe marii evazioniști „Presiunea ANAF nu este pe marii evazioniști, pe cei care aduc marfă nefiscalizată în Europa în marile depozite de legume-fructe pe granița de sud a României, în special în zona Giurgiu-Mehedinți sau pe zona Portului Constanța, unde este o zonă în care cred că ar trebui introdusă Armata, să facă ordine, că acolo evaziunea este la scară cosmică.

În loc să punem presiune pe marii evazioniști, pe cei care joacă în domeniul petrolului, fructelor, legumelor, marilor depozite angro, ANAF s-a urcat cu picioarele pe microîntreprinderi, pe magazine mici, pe fabrici mărunte, cu cinci, șase angajați, cu 60 de angajați și este extrem de grav că acest lucru nu este sancționat”, a mai spus el. De asemenea, a cerut ANAF-ului să-și facă treaba cu marii evazioniști și să „nu se mai urce cu picioarele pe cei care au fost deja afectați”. 

Bogdan a mai explicat că marea problemă a României este că, dacă nu reușim să scoatem acești bani din combaterea evaziunii și din creșterea încasării pe TVA, România îi va minți pe pensionari.

loading...
Comenteaza