România se îndepărtează de obiectivul adoptării euro, pe fondul dezechilibrelor fiscale și al deficitelor bugetare ridicate, avertizează economiștii.
Date oficiale: Deficit mai mic decât cel prognozat.
Piața imobiliară din România în 2026: un an de ajustare și decizii strategice, în care prudența și alegerea investițiilor vor conta mai mult decât viteza dezvoltării.
Europarlamentarul Daniel Buda, președintele PNL Cluj, a vorbit la ZIUA LIVE despre perspectivele României pentru anul 2026, subliniind că acesta va fi unul „al stabilității și al creșterii economice”.
Deficitul bugetar s-a redus până la 5,7%, iar ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, afirmă că înghețarea salariilor pentru 2026, decisă prin pachetul fiscal anterior, a fost esențială.
Conform prognozelor realizate de CFA România, leul se va deprecia în următoarele 12 luni.
Parlamentul a adoptat din nou pachetul de măsuri fiscale.
Comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, a atras atenția, marți, asupra nivelului ridicat al deficitului bugetar al României, care a ajuns anul trecut la 9,3% din PIB, cel mai mare din întreaga Uniune Europeană.
România ar urma să aibă în acest an un deficit bugetar de 8,4% din PIB, conform celor convenite cu reprezentanții Comisiei Europene, a declarat miercuri premierul Ilie Bolojan.
O analiză realizată de analiștii Romanian Economic Monitor (RoEM), proiect de cercetare al UBB Cluj, arată că primul pachet de măsuri fiscale a fost crucial pentru evitarea unei crize fiscal-bugetare iminente.