Reformă amplă în administrația publică. Viceprimarul Clujului, despre reducerea polițiștilor locali: „Vom aplica măsurile, dar de 15 ani vorbim de aceleași subiecte”
- Scris de Oana Doroșenco
- azi, 12:46
- Administraţie
- Ascultă știrea

În cadrul pachetului 2 de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, Guvernul propune o reformă a administrației publice locale, ce include o reducere cu 20% a posturilor din administrația locală.
Măsura vizează nu doar primăriile, ci și alte instituții locale, precum prefecturile, și include o scădere a numărului polițiștilor locali.
Potrivit noilor reguli, va exista un raport de un polițist local la 1.200 de locuitori în toate localitățile, inclusiv în municipiul Cluj-Napoca. Datele oficiale arată că în acest moment în Cluj-Napoca sunt aproximativ 286.598 de locuitori, ceea ce ar duce la o normă de aproximativ 238 de polițiști locali, în condițiile adoptării reformei. Raportul Direcției Poliției Locale Cluj indică că la sfârșitul anului trecut erau 260 de posturi ocupate dintr-un total de 320, cu 22 mai multe decât ar trebui să fie potrivit noii măsuri care se află în dezbatere.
Despre această situație, Dan Tarcea, viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, invitat la ZIUA LIVE, a declarat că vor fi aplicate toate măsurile stabilite de Guvern.
„Vom aplica toate măsurile care vor fi stabilite de Guvern. Suntem într-o situație națională în care trebuie să ne aliniem cu toții. Cred că trebuie să facem cu toții un efort pentru a trece peste aceste momente complicate pe care le avem”, a precizat Tarcea.
El a amintit eforturile făcute în trecut pentru reducerea personalului din administrație.
„A fost un efort mare în anii 2009 - 2012 în care s-au redus 250.000 de posturi din administrația publică. Din păcate, guvernele care au venit nu au știut să păstreze ceea ce au câștigat românii cu foarte mult efort. Aș vrea să amintesc efortul pe care Guvernul Boc l-a făcut împreună cu românii: aveam 16 ministere în loc de 19, aveam 52 de secretari de stat în loc de 200, aveam 200 de agenții eliminate, aveam legea pensiilor speciale validată de Curtea Constituțională, aveam 10 salarizări unitare, aveam 250.000 de oameni scoși din administrația locală, aveam TVA la 24% cu perspective de a-l scădea, a explicat viceprimarul Clujului.
Problemele rămân actuale
„După aproximativ 15 ani constatăm că discutăm exact despre aceleași măsuri. Trebuie să ajungem la un stat mai suplu, dar problema nu este neapărat la primării, pentru că ele au fost încă din anul 2011 limitate la numărul de angajări. A fost stabilit numărul de angajați în funcție de nivelul orașului. La primării nu s-au întâmplat excese”, a precizat Dan Tarcea.
În ceea ce privește Cluj-Napoca, anul trecut s-a făcut o reducere a posturilor.
„Noi anul trecut a trebuit să reducem 10% din posturile existente. Va mai trebui să reducem și acum. Nu va fi ușor, pentru că numărul de documente din Primăria Cluj-Napoca și numărul de activități au crescut foarte mult. Anul trecut am avut peste 1.100.000 de documente intrate în Primăria Cluj-Napoca. Un document care iese din primărie produce deja efecte juridice”, a mai explicat viceprimarul Tarcea.
Recensământul nu reflectă exact realitatea
„Trebuie să ne reamintim că imediat după pandemie a fost făcut recensământul. Oamenii din cauza unor zvonuri că cineva vrea să le fure datele mulți nu s-au declarat și atunci cred că recensământul nu reflectă realitatea din fiecare localitate.
Noi ar fi trebuit să avem 300 de polițiști, deci avem deja deficit în această zonă. Vom face eforturi pentru a putea să menținem siguranța pe care o avem. Am reușit să fim cel mai sigur oraș din România. Suntem pe locul 9 în Europa și locul 18 în lume în ceea ce privește siguranța oamenilor”, a mai spus Dan Tarcea.