Adrian Ardelean Fărcaș poreclit și „Guru din Apuseni” s-a stins din viață. Bărbatul a ajuns la spital în urmă cu câteva zile, după ce a început să se simtă rău.
Sportiva, care avea doar 40 de ani, şi-a pierdut viaţa după ce s-a infectat cu noul coronavirus.
Guvernoratul egiptean al Mării Roşii a emis un ordin de închidere a mai multor plaje de la Marea Roşie, după ce o femeie austriacă în vârstă de 68 de ani a fost ucisă în urma unui atac al unui rechin, în largul coastei Sahl Hasheesh, potrivit unor surse de securitate.
Potrivit primelor informații, cei doi s-ar fi adăpostit de furtună sub un foişor de lemn când au fost loviţi de trăsnet, la Sângeorz-Băi.
Leluț Vasilescu, unul dintre membrii fondatori ai formaţiei Compact, a murit joi seara.
Un bărbat în vârstă de 67 de ani din municipiul Gherla a fost găsit fără suflare în apartamentul în care locuia.
Un tânăr absolvent de clasa a opta din Suceava a căzut inconștient la banchetul de final de gimnaziu. Deși a fost resuscitat și dus la spital, acesta avea să decedeze dimineața următoare.
Un copil în vârstă de 15 ani a intrat în stop cardio-respirator și i s-au aplicat manevre de resuscitare după ce s-a electrocutat. Acesta se urcase pe un vagon dintr-o gară CFR. Medicii au fost nevoiți să îi declare decesul deoarece minoruul nu a răspuns manevrelor de resuscitare.
Femeia a fost înțepată de un bondar și a intrat în șoc anafilactic, iar echipajele medicale care au intervenit nu au mai putut să o salveze.