Centrele de vaccinare organizate în spitalele militare din Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara vor funcţiona din nou în regim de 24/24 h, de marţi până pe 1 iunie.
Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, afirmă că infecţia cauzată de noul coronavirus va căpăta un caracter sezonier, la fel la infecţiile cauzate de alte coronavirusuri, el subliniind încă o dată importanţa vaccinării.
Malta a vaccinat 70% din populaţia sa adultă cu cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, devenind prima ţară a Uniunii Europene care a obţinut imunitatea colectivă, a declarat luni ministrul Sănătăţii.
Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că în România vaccinul împotriva COVID-19 este şi rămâne gratuit. "Nu e nicio discuţie în Guvernul României pentru a schimba lucrurile".
86% dintre angajații Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca s-au vaccinat împotriva COVID-19, fiind unul dintre spitalele din țară cu cea mai mare rată de vaccinare.
Un oficial al OMS a afirmat vineri că este posibil ca numărul oamenilor care au murit din cauza pandemiei COVID-19 până acum să fi de două până la trei ori mai mare faţă de valoarea oficială anunțată.
Parlamentul European și statele-membre s-au pus de acord, joi, în ce privește certificatul sanitar european Covid.
Evoluția epidemiei în România în ultimul timp este una bună. Imunitatea de grup, conform calculelor medicului Valeriu Gheorghiță, a atins deja o rată de imunitate de cel puțin 35-40 la sută,