Actorul Toni Grecu, bolnav de COVID: „Sentimentul pe care l-am avut când am intrat în secția de COVID a fost că intru într-o ghenă”

Actorul Toni Grecu, bolnav de COVID: „Sentimentul pe care l-am avut când am intrat în secția de COVID a fost că intru într-o ghenă”

Toni Grecu, unul dintre fondatorii grupului de umor „Divertis”, a povestit publicului său despre experiența pe care a trăit-o după ce s-a îmbolnăvit cu COVID-19.

Toni Grecu a fost infectat cu SARS-CoV în ianuarie. Atunci a ajuns la Institutul Matei Balș din Capitală și era acolo când a avut loc incendiul în care au murit cinci persoane.

Actorul (61 de ani) i-a făcut cadou lui Bobonete o mască de oxigen ca cea purtată de el timp de trei săptămâni în spital și a povestit prin ce a fost nevoit să treacă în lupta cu COVID-19.

„Sistemul imunitar la unii oameni o ia razna. Oamenii care au sistemul imunitar puternic, așa cum am fost și eu, riscă să o ia razna (sistemul imunitar – n.r.) și s-au inflamat plămânii mai mult decât era normal. Când am ajuns la spital, după trei zile de stat acasă, eram cu plămânii jumătate praf. N-am fost în forma de a ajunge la ATI, să fim serioși, erau oameni cu mine în salon care luau 22 de litri de oxigen, aveau plămânii praf”, a mai spus el, potrivit gandul.ro

„Bolnavul de COVID e atât de singur acolo, cum nu mai e niciun alt bolnav”
Toni este acum vindecat, dar a mărturisit că mai are temeri. „Acum sunt OK, am recuperat tot ceea ce era de recuperat. Contează să zâmbești, să râzi un pic când ești în spital. Bolnavul de COVID e atât de singur acolo, cum nu mai e niciun alt bolnav. Iar oamenii cu care intri în contact sunt niște cosmonauți cu măști pe față.”

Sentimentul pe care l-am avut când am intrat în secția de COVID a fost că intru într-o ghenă. E ca un loc de care oamenii trebuie să se ferească, un loc infectat, mizer. Ai sentimentul că omenirea a inventat o ghenă în care aruncă niște semeni ca să treacă printr-o experiență extrem de grea. Ai un șoc!”

Comenteaza