Circulaţia rutieră în Cluj-Napoca va fi restricţionată în centrul oraşului, cu ocazia manifestărilor organizate de Ziua Naţională a României
Un cuplu de neozeelandezi, plecaţi într-un tur al Europei cu rulota, a poposit recent la Cluj.
An de an, în special în perioada sărbătorilor de iarnă, oameni cu suflet mare se implică în a-și ajuta semenii mai puţin norocoşi. ZIUA de CLUJ vă prezintă o parte din campaniile caritabile organizate în Cluj-Napoca în iarna lui 2018.
Sportivii care au alergat, sâmbătă, în "Maratonul 100 de ani - 100 de km", au ţinut un moment de reculegere în memoria lui Alexandru Orosz, militarul care a murit, vineri, în gara din Alba-Iulia.
Medicul care a propus amplasarea de defibrilatoare automate externe în locurile publice din Cluj-Napoca a explicat pentru ZIUA de CLUJ cine şi cum poate folosi aceste dispozitive.
Clujenii şi-au dat votul final pentru proiectele din cadrul programului de Bugetare participativă 2018. Cele 15 proiecte câştigătoare vor fi anunţate în 26 noiembrie 2018, dar urmează să fie implementate începând cu anul 2019 .
Conducătorii auto care ajung în zona celor trei noi giratorii amenajate de municipalitatea clujeană la nivelul asfaltului spun că acestea sunt prost concepute.
Festivalul Mozart revine la Cluj-Napoca între 16 şi 22 noiembrie 2018. Între noutăţile ediţiei se numără proiecţia filmului Nannerl în regia lui René Féret.
Bucură-te de razele soarelui în zilele călduroase de toamnă, în aceste 5 locaţii din Cluj care împletesc peisajele splendide din inima Transilvaniei cu nuanţe ruginii şi apusuri de neuitat.