Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a avut o întrevedere cu vicepreşedinte Băncii Mondiale Antonella Bassani şi cu Juan Pablo Uribe, directorul general la nivel global pe sănătate al instituţiei.
De patru domenii strategice trebuiau să aibă grijă politicienii ca de ochii din cap: mâncare, medicamente, energie și apărare (apropo, războiul e lângă noi de doi ani, dar UE nu a trecut la economia de război, dar asta este altă temă de discuție).
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a anunţat că, în prima jumătate din 2024, se va da drumul la primele programe de screening.
Contrar criticilor primite de la Cluj, Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că anul 2023 a fost istoric pentru acest domeniu.
Unde se duc banii pe care îi plătim pentru sănătate? Situația de la CNAS este o bătaie de joc nu numai la adresa pacienților care au nevoie de servicii medicale, ci și la adresa contribuabililor care plătesc 10% contribuții la asigurările de sănătate.
Consilierii județeni ai Clujului au votat, marți, pentru actualizarea costurilor aferente lucrărilor de execuție a viitorului Centru Integrat de Transplant. Astfel, suma a depășit pragul de 1 miliard de lei.
Cele două mari proiecte de sănătate ale Clujului, Spitalul Pediatric Monobloc din Borhanci și Centrul Integrat de Transplant, își așteaptă finanțarea pentru a putea fi demarate lucrările de construire. Din păcate, banii încă nu vin, iar proiectele stagnează.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunță o abordare echilibrată privind achiziția de vaccinuri anti-COVID în România.
Ministerul Sănătății a solicitat Consiliului Județean Cluj să identifice un spațiu în care să fie relocat Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal. Liderul forului administrativ județean, Alin Tișe, susține că acest lucru este posibil doar prin finanțarea proiectului Centrului Integrat de Transplant.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj este foarte nemulțumit de faptul că, cele două mari proiecte de sănătate ale Clujului, Centrul Integrat de Transplant și Spitalul Pediatric Monobloc, nu au prins finanțare prin PNRR.
Recomandări: