Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a afirmat, miercuri, că atunci când PSD acuză guvernul că nu măreşte pensiile ar trebui să li se amintească acestora că dacă PSD ar fi dorit să le majoreze, ar fi făcut-o cu un an în urmă.
Europarlamentarul PNL a avut o intervenție telefonică în direct la B1 TV, luni, în cadrul emisiunii „Dosar de politician” unde a vorbit despre începerea noului an școlar.
Europarlamentarul nu are emoții că guvernul PNL ar putea pica, luni, la moțiunea de cenzură depusă de PSD.
Europarlamentarul Rareş Bogdan a comentat în termeni duri planurile PSD-iștilor, care în opinia sa, pregătesc schimbarea legii educației pentru a obține sprijinul parlamentar în vederea votării moțiunii de cenzură.
Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, a declarat, duminică, la Galaţi, că traseismul politic este cea mai mare boală a politicii româneşti, iar pentru eradicarea ei trebuie un pact comun al partidelor politice împreună cu societatea civilă.
Prim-vicepreşedinte PNL a declarat la Galaţi, că alegerile din România trebuie organizate, neexcluzând varianta votului timp de două zile.
Europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, a anunțat, luni, printr-o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1 TV că Partidul Național Liberal va câștiga alegerile locale, la nivel național, cu un scor de aproximativ 40%.
Europarlamentarul Rareş Bogdan a criticat PNL pentru că a primit în rândurile sale primari PSD. Aceeaşi poziţie a avut-o şi preşedintele Klaus Iohannis.
Recomandări: