PSD i-a cerut prefectului din Cluj, Florin Stamatian, să înceapă acţiunile de suspendare din funcţie a primarului Sorin Apostu,arestat preventiv pentru luare de mită în formă continuată.
Protest spontan în faţa Primăriei Cluj-Napoca, în urmă cu zece minute. Mai bine de 20 de membri ai Tineretului Social Democrat (TSD) Cluj s-au adunat pe trotuarul de vizavi de instituţie cu hârtii prin care au cerut demisia primarului Sorin Apostu, aflat în arest preventiv.
Steluţa Cătăniciu, vicepreşedintele PNL şi Aurelia Cristea, vicepreşedintele PSD au cerut, în numele USL Cluj, demisia primarului Sorin Apostu.
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, cere o nouă şedinţă a Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate Morală, în care să se analizeze cazul său, susţinând că reuniunea de duminică a CNAIM a fost "nestatutară şi ilegală".
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, susţine, într-un comunicat remis, duminică seară, agenţiei MEDIAFAX, că decizia CNAIM a PSD este nulă pentru că a fost luată fără audierea părţilor, ceea ce înseamnă, potrivit fostului preşedinte al formaţiunii, că hotărârea nu produce consecinţe.
Reprezentanţii PSD, PNL şi PC Cluj au anunţat că au decis să participe împreună la alegerile din 2012 în toate localităţile, urmând ca numele candidaţilor să fie stabilite până la sfârşitul acestui an.
Votul Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate: 43 "pentru", 5 "împotrivă" şi două abţineri.
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, într-o conferinţă de presă, că faptul că nu a demisionat de la şefia instituţiei este un semn de loialitate faţă de interesele partidului şi ale opoziţiei, şi nu o dovadă de insubordonare.