PSD va avea mai mulţi tineri la alegerile locale din acest an

PSD va avea mai mulţi tineri la alegerile locale din acest an
Președintele Tineretului Social Democrat (TSD), Gabriel Petrea, a participat la o întâlnire cu tinerii din TSD Prahova, unde a discutat despre importanţa susținerii cât mai multor tineri pe locuri eligibile în listele electorale la alegerile locale din 2016.

Principalele puncte de interes atinse în cadrul evenimentului au fost proiectele pe termen mediu și lung ale tinerilor prahoveni, cât și întinerirea și profesionalizarea administrației publice. PSD va avea cei mai mulți tineri pe liste la alegerile locale.

De asemenea, liderul social-democraților, fost olimpic național la fizică, a mai amintit că TSD a oferit un răspuns coerent la polarizarea economică și socială din România, accesabilitatea la educație fiind în pole position-ul priorităților TSD și că măsurile politice de stânga vin întotdeauna în favoarea tinerilor.

„Să fii de stânga nu este doar o stare de spirit sau o opțiune politică, ci înseamnă să fii tânăr, să încerci să te dezvolți profesional în tot ceea ce faci. Mă bucur că și în județul Prahova, numeroși tineri susțin idei de stânga și au o contribuție serioasă atât în cadrul campaniei naționale privind deschiderea organizației prin atragerea de membri noi, cât și susținerea cu adevărat a egelității de gen", a declarat Petrea.

Preşedintele a făcut și o invitație la dialog tinerilor din județul Prahova, precizând că Tineretului Social Democrat este singura organizație politică în care tinerii se pot exprima liber, iar în 2016 PSD va miza pe tineri: „PSD va avea cei mai mulți tineri pe liste la alegerile locale!", a afirmat el.

Președintele TSD Prahova, Andrei Nicolae, a precizat că organizația va susține proiectele echipei Gabriel Petrea și l-a invitat pe liderul tinerilor social-democrați să participe la acțiunile tinerilor din Prahova: „Gabriel Petrea a fost aproape de organizație și înainte și după Congres. Vom sprijini proiectele TSD pentru că sunt vocea generației noastre".

Comenteaza