Cel mai mare duşman al PNL

Cel mai mare duşman al PNL
Din martie 2014, de când s-a rupt oficial USL-ul, iar PNL a părăsit mai mult de nevoie, decât de voie, guvernarea, liberalii se încălzesc pe tuşă, precum un atacant care speră să prindă măcar câteva minute în teren până la finalul meciului. Însă antrenorul nu vrea nici în ruptul capului să îi acorde puţină încredere.

Opoziţia nu-i prieşte PNL-ului, care acuză o lipsă acută de politicieni capabili să lupte cu PSD în tranşeele democraţiei. Iar cei care o pot face sunt prea vulnerabili în acest moment pentru a risca să facă un pas în faţă şi să se expună presei, adversarilor şi, de ce nu, procurorilor. Este cazul lui Vasile Blaga, dacă ne referim la vechii pedelişti, dar şi al lui Ludovic Orban, Marian Petrache sau Teodor Atanasiu, în tabăra vechilor liberali. Tradiţional, după 1990 liberalii au fost mai performanţi în luptele de gherilă, la făcut şi desfăcut alianţe la un şpriţ, în ceas de seară, prin restaurante şi cafenele, decât la lupta politică în câmp deschis (în parlament, la televizor, în stradă), la care social-democraţii sunt experţi.

Iar asta îi va costa, pentru că nu poţi să aştepţi la nesfârşit de la un lider providenţial să îţi pună pe masă cheile de la Palatul Victoria şi să îţi spună: „Poftim, guvernează", aşa cum s-a întîmplat în 2004, atunci când Călin Popescu Tăriceanu a avut inspiraţia să se aşeze în siajul lui Traian Băsescu, sau în 2012, când Crin Antonescu şi-a pus colegii la aceeaşi masă cu social-democraţii, catalizator fiind tot Traian Băsescu (de fapt, ura împotriva acestuia). Între timp, Tăriceanu s-a transformat într-o mare dezamăgire pentru nucleul dur al PNL, cel care nu suportă să vadă în faţa ochilor nici roşu, nici portocaliu, iar Crin Antonescu s-a retras într-un turn de fildeş de unde coboară arareori pentru a-şi gratula supuşii cu câte o vorbă de duh. PNL-ului de astăzi îi lipseşte elocinţa lui Antonescu, pragmatismul de odinioară al lui Tăriceanu. Doar capacitatea organizatorică a lui Vasile Blaga şi talentele de sforar ale lui Teodor Atanasiu nu pot deregla maşinăria PSD.

Aşa că toţi ochii liberalilor se îndrepată spre administraţia prezidenţială, aşa cum o făceau pe vremuri şi pedeliştii. Însă lumina nu mai vine de la Cotroceni, ca altădată. Klaus Iohannis nu este dispus să se implice în politică aşa cum a făcut-o predecesorul său şi nu va ieşi - cel puţin nu public - din limitele mandatului prezidenţial ca să împingă PNL la putere.

Chiar şi cei mai naivi dintre liberali au aflat, la ultima moţiune de cenzură, că doar Victor Ponta îi mai poate aduce la guvernare înainte de vreme (a se citi decembrie 2016), şi asta doar în cazul în care va demisiona sub presiunea problemelor din Justiţie. Însă nici acest scenariu nu le garantează revenirea la Palatul Victoria, atâta timp cât coaliţia PSD-UNPR-ALDE rămâne sudată, iar preşedintele - scrupulos ca un neamţ, aşa cum îl ştim - va fi nevoit să nominalizeze un premier tot din curtea actualei puteri.

Prin urmare, schimbarea puterii prin mijloace parlamentare (moţiune de cenzură) nu este de aşteptat, atâta timp cât „locotenenţii" generalului Gabi Oprea au primit comanda „şezi" şi au stat cuminţi în banca lor. Nici demisia lui Victor Ponta nu le garantează liberalilor succesul, din motivele arătate mai sus (ca viitori posibili premieri ai actualei coaliţii se vehiculează numele lui Oprea, Dragnea sau, ca un ultim şi îndepărtat compromis, chiar Tăriceanu).

Varianta unor negocieri între Klaus Iohannis şi Liviu Dragnea pentru schimbarea prim-ministrului a fost mult vehiculată în mediile politice în ultimele zile, după ce noul lider al PSD a declarat că ar putea discuta despre acest subiect, însă doar dacă va apărea o „solicitare" de la Cotroceni. E greu, totuşi, de crezut că preşedintele „cu mâinile curate", cum îi place să se creadă, se va implica într-o astfel de discuţie care face parte din zona murdară, mai puţin vizibilă, a politicii.

Cel mai plauzibil scenariu aduce PNL la putere abia după alegerile din noiembrie 2016, când este de aşteptat ca nici un partid sau alianţă să nu sară de 50%, aşa că bagheta magică a guvernării se va afla în mâinile preşedintelui.

Însă multe se pot întâmpla într-un an, chiar şi în relaţia dintre Klaus Iohannis şi PNL. Partidul nu a reuşit să îşi ajute preşedintele, care se baza pe liberali pentru a-şi îndeplini promisiunile din campania electorală. În acest moment, riscul cel mai mare îl reprezintă, pentru Klaus Iohannis, legea votului prin corespondenţă. A fost o promisiune făcută în urmă cu aproape an diasporei, cea care a fost vârful de lance al votului anti-Ponta din 16 noiembrie 2014. Iar un eşec al cuplului Iohannis-PNL în această privinţă, aşa cum se prefigurează acum, se va reflecta negativ asupra preşedintelui. Modul perfid în care PSD joacă în cazul legii votului prin corespondenţă, împreună cu erorile de comunicare şi strategie pe care le-au făcut liberalii (demisia lui Mihai Voicu de la şefia Comisiei de Cod Electoral, neexplicată suficient, eşecul în a demonstra publicului rolul jucat de PSD în blocarea reformelor electorale etc.) pot avea un rezultat surpriză, iar cei care vor „deconta" nota de plată în acest caz vor fi PNL şi Klaus Iohannis. Există deja multe motive pentru care preşedintele să fie supărat pe liberali, iar un nou eşec ar pune paie pe foc.

Aşadar nu PSD, nici Victor Ponta sau Liviu Dragnea, nici Traian Băsescu sau Călin Popescu Tăriceanu. Cel mai mare duşman al PNL este... PNL.

 

Comenteaza