Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat luni, despre spitalele CFR, că nu se desfiinţează nimic, nu vor fi daţi oameni afară şi concediaţi.
Sunt 22 de percheziții DNA în mai multe judeţe din ţară. Șeful Inspectoratului pentru Controlul Transportului Rutier Cluj ar fi luat mită.
Numărul minim de kilometri de autostradă care vor fi daţi în circulaţie până la finalul anului 2024 ar urma să fie 200, însă există şi un scenariu optimist de 300 de km, a declarat miercuri ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Wizz Air le-a stricat multor români vacanțele în ultimele luni. Compania aeriană are nenumărate probleme cu privire la zborurile din România: întârzieri mari, curse anulate și vânzarea mai multor bilete decât locuri disponibile.
Deși lucrările sunt aproape finalizate pe un lot al Autostrăzii Transilvania care ar fi putut fi deschis luna viitoare, inaugurarea se amână pentru la toamnă, susține Asociația Pro Infrastructură.
Achitarea peajului pentru tranzitarea podurilor dunărene de la Feteşti - Cernavodă redevine obligatorie pentru participanţii la trafic începând de vineri, 14 iulie, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii au semnat Contractul de Finanțare pentru realizarea obiectivului de investiții „Autospecială electrică de degivrare/antigivrare aeronave”.
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii au semnat Contractul de Finanțare pentru realizarea obiectivului de investiții „Conformare sistem balizaj și de iluminare cu specificațiile de certificare din Regulamentul 139/2014”.
O oferta a fost depusă pentru cel mai scump contract de consultanță pentru cea mai mare investiție din Transporturi. Este vorba despre contractul pentru supervizarea lucrărilor la metrou din Cluj-Napoca.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a solicitat suspendarea plăţii tarifului pentru tranzitarea podului peste braţul Borcea pe perioada efectuării lucrărilor de reparaţii, în condiţiile în care repararea deteriorărilor extinse ale podului se va suprapune pe perioada sezonului estival.