Cluj Arena va găzdui, în perioada 2-3 iunie2018, Campionatele Internaționale de Atletism ale României, la care vor participa unii dintre cei mai valoroși atleţi români ai momentului, alături de performeri din străinătate, campioni olimpici, europeni și recordmani mondiali.
Luna fotografiei instantanee va avea loc la Cluj în perioada 5-30 aprilie. În cadrul festivalului de la Cluj vor expune artiști din România, Italia, Franța, Belgia, Germania și Marea Britanie.
Asociaţia Pro Infrastructură a publicat o filmare aeriană de pe cele trei șantiere ale Autostrăzii A3, între Ogra și Câmpia Turzii.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), numărul sosirilor înregistrate în structurile de primire turistică în primele două luni din 2018 a crescut comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cele mai mari valori fiind înregistrate în Capitală, Braşov, Prahova şi Cluj.
Două persoane au fost reţinute de poliţiştii din Cluj după ce au fost prinse în timp ce transportau aproape 200 kg de peşte pentru care nu au putut prezenta documente de proveniență.
Someșul are posibilitatea de a deveni un adevărat loc iconic al Clujului, în viziunea arhitecţilor de la Planwerk, câştigătorii locului al doilea în cadrul concursului de soluţii ce prevede amenajarea râului din Floreşti şi până în Apahida.
Zilele Clujului caută voluntari pentru ediția din 2018. Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca și se va desfășura în perioada 17-20 mai 2018, în peste 30 de locuri din oraș.
În preajma Sărbătorilor Pascale, clienții Iulius Mall Cluj se vor putea bucura de cumpărături și relaxare după un program special.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunță închiderea traficului rutier pe latura de est a Pieței Unirii marţi, 3 aprilie 2018, cu ocazia Zilelor Jandarmeriei Române.