Începând de marți, 22 septembrie 2020, comuna Mintiu Gherlii aplică scenariul roșu în grădinițe și în unitățile școlare.
Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect iniţiat de Guvern care prevede acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa fizică &ic
Numărul mare de îmbolnăviri cu Covid-19 şi apariţia izolată a cazurilor în şcoli pune în gardă Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI)
Statul român este zgârcit cu educaţia. Suntem pe ultimul loc în UE la bugetul alocat pentru educaţie. Educaţia primeşte 3,2% din PIB, fiind pentru guvernanţi pe locul 5 în ordinea priorităţilor.
Licitaţia pentru manualele pentru clasa a opta nu a fost finalizată. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a dispus reevaluarea chiar şi a manualelor necontestate
Nici nu a început bine şcoala, că s-au găsit câteva zeci de persoane care să organizeze un protest împotriva purtării măștilor de protecție în școli de către elevi. "Vrem să respirăm, nu să ne mascăm", scria pe pancartele protestatarilor.
Luni începe un nou an școlar, în condiții speciale, cauzate de pandemie. În clase au fost montați separatori de plastic iar în curte s-au trasat cerculețe unde copiii să stea cuminți, izolați, în pauze.
Iată cum trebuie procedat, potrivit recomandărilor Grupului de Comunicare.
Profesorii pun note fără să mai ceară acordul părinților, este interzisă înregistrarea cursurilor predate online, elevii primesc absențe, dacă nu participă la orele online, iar părinții pot participa la ore cu elevii minori, acestea sunt