Elevii pasionaţi de ştiinţă şi tehnologie îşi vor prezenta, în luna aprilie, proiectele de cercetare în cadrul unei conferinţe internaţionale care se va desfăşura pentru prima dată în România, la Cluj-Napoca.
După o săptămână de vacanţă, şcolarii şi preşcolarii se vor întoarce, începând de luni, în instituţiile de învăţământ.
Copiii de la grădiniță până la liceu, împreună cu profesorii, vor putea participa la circa 180 de ateliere în cadrul celei de a doua ediţii a Festivalul Altfel, eveniment dedicat educație non-formală, ce va avea loc în perioada 18-22 aprilie 2016, în centrul oraşului Cluj-Napoca.
Primul semestru al anului şcolar 2015-2016 se încheie vineri, iar copiii vor intra, timp de o săptămână, în vacanţa intersemestrială.
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj a revizuit proiectul planului de şcolarizare pentru 2016-2017 şi a hotărât să renunţe la "tăierea" unei clase a Liceului Teoretic Onisifor Ghibu. În schimb, din cauza numărului mai mic de elevi care urmează să se înscrie la liceu, alte opt unităţi şcolare vor avea câte o clasă în minus.
Poliţiştii Biroului Analiză şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj derulează activităţi de informare şi prevenire în unităţile de învăţământ din judeţ, în cadrul programului educaţional naţional "Şcoala Siguranţei TEDI".
Peste 100 de persoane, printre care elevi, părinți și dascăli ai unei școli din Gherla au protestat, vineri, în centrul orașului.
Ideea că școlile centrale ar putea să își mute clasele primare în structuri noi a stârnit revoltă în rândul părinților. Însă decizia nu este încă una definitivă, spun cei care răspund de această situație, ci sunt luate în calcul două variante.
Numulțumiți că micuții din clasele primare ar putea fi mutați în alte structuri școlare, părinții elevilor unei școli de elită din centrul Clujului au protestat în fața instituției de învățământ.
Recomandări: