Studenţi români din Turda la Viena în epoca modernă (1781-1918)

Pentru orașul Viena, una din cele mai importante perioade din istoria sa a fost cea cuprinsă între Revoluția pașoptistă și sfârșitul Primului Război Mondial.

La hotarul anului 1850, orașul de pe Dunăre avea cele mai promițătoare perspective de dezvoltare. Era un centru urban bine populat, cu o puternică atracție nu doar pentru supușii împăratului austriac ci și pentru locuitorii întregii Europe. În anul 1910 Viena avea o populaţie de aproximativ două milioane de locuitori, fiind un mozaic etnic şi confesional. Din punct de vedere politic, Viena era centrul statului austriac, reşedinţă a Casei imperiale de Habsburg, capitala Imperiului Austriac, apoi a Austro-Ungariei. Sub aspect cultural, Viena din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea a fost un centru cosmopolit, factor dinamic al modernizării intelectuale europene.

Oraşul de pe Dunăre era un loc preferat de literaţi, artişti şi oameni de ştiinţă. Autorităţile habsburgice şi-au însuşit ideea potrivit căreia o cultură înaltă şi rafinată poate fi un bun antidot pentru disensiunile naţionale inerente din cadrul monarhiei. În această perioadă s-a afirmat pe plan artistic mişcarea numită Secesiunea Vieneză (Wiener Secession) apărută în 1897 în jurul pictorului Gustav Klimt (1862-1918). Această mişcare culturală a avut la început suportul statului sub pretextul că era o manifestare a spiritului austriac, mai presus de diviziunile naţionale Noua orientare artistică era în fapt varianta austriacă a curentului Art Nouveau, care şi-a propus să se desprindă din vechile tipare, să reunească forţele creatoare din întreg imperiul, să stabilească legături cu artişti străini şi să dea un impuls artelor aplicate.

La Secesiunea Vieneză au aderat pictori, artişti plastici, graficieni şi arhitecţi precum Joseph Maria Olbrich (1867-1908), Josef Hoffmann (1870-1956), Koloman Moser (1868-1918), Josef Engelhart (1864-1941) sau Otto Wagner (1841-1918). În anul 1898 asociaţia artistică îşi construieşte un palat propriu, unde se organizau expoziţii internaţionale şi editează revista Ver Sacrum. Mişcarea culturală a girat naşterea unui nou stil artistic, Secession, care s-a răspândit în tot imperiul austro-ungar, inclusiv în Transilvania şi inclusiv la Turda. Evoluţiile culturale vieneze au apărut şi s-au dezvoltat pe fondul unei crize politice de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Acest fapt a fost un stimulent pentru mişcarea culturală vieneză determinând o alienare faţă de politică a elitelor, a burgheziei liberale, care au ales să se retragă şi să se redescopere în templul artelor, care a făcut din capitala austriacă un centru european al culturii epocii respective. Această perioadă este cunoscută ca fin de siècle. Două personalităţi culturale, care s-au afirmat la Viena, au modificat radical sistemul de gândire şi cultura occidentală: Sigmund Freud (1856-1939), cel care a pus bazele psihanalizei şi Ludwig Wittgenstein (1889-1951), unul dintre cei mai influenţi şi apreciaţi filosofi europeni ai vremii.

Hans Kelsen (1881-1973) a avut importante contribuţii în teoria dreptului, în timp ce Şcoala Austriacă de Economie a avut o mare influenţă asupra gândirii economice liberale. Inspirându-se din operele lui Freud, literatura vieneză a pus accentul pe analiza subconştientului şi a instinctului în viaţa omului. Cei mai importanţi scriitori vienezi ai vremii au fost: Arthur Schnitzler (1862-1931), Hugo von Hofmannsthal (1874-1929), Karl Kraus (1874-1936), Hermann Broch (1886-1951), Robert Musil (1880-1942), Stefan Zweig (1881-1942), Franz Werfel (1890-1945).

În perioada analizată, Viena a fost remodelată arhitectural şi urbanistic, centrul oraşului devenind celebrul bulevard Ringstrasse. Centrul Vienei a fost sistematizat după principiile modernismului urban, un rol semnificativ avându-l arhitecţii Camilo Sitte (1843-1903) si Otto Wagner (1841–1918). Un mare accent s-a pus în această epocă pe estetic, care era menit să impresioneze. Un rol important în mişcarea culturală vieneză de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea l-au avut evreii, categorie foarte dinamică economic şi cultural. Viena a fost în această perioadă centrul mişcării sioniste, în cadrul căreia s-a remarcat Theodore Herzl (1860-1904). Acesta a publicat în 1896 lucrarea Statul evreilor (Der Judenstaat), în care pleda pentru crearea unui stat evreiesc. Un număr important dintre oamenii de cultură vienezi au fost de origine evreiască, menţionându-i numai pe Freud şi Wittenstein. Pe de altă parte, evreii au avut un rol determinant în finanţele austriece. Unul dintre cei mai importanţi bancheri din Viena a fost Salomon Mayer von Rothschild (1774-1855). Fiul acestuia, Anselm von Rothschild (1803-1874) a pus bazele Băncii Creditanstalt. În decursul perioadei analizate, Viena a fost o adevărată capitală a muzicii clasice, în acest oraş compunând figuri precum Johannes Brahms (1833-1897), Anton Bruckner (1824-1896), Gustav Mahler (1860-1911) sau celebra familie Strauss, muzicienii curţii imperiale.

Pe de altă parte Viena era un centru universitar în continuă extindere şi diversificare. Oferta educaţională superioară a oraşului danubian era variată şi atrăgea un mare număr de studenţi din toate provinciile imperiului şi nu numai.
Universitatea din Viena (Alma Mater Rudolphina), creată în 1365 (era a treia ca vechime din Europa Centrală după cele din Praga şi Cracovia), s-a aflat de la început în topul preferinţelor studioşilor turdeni. O dezvoltare remarcabilă a cunoscut facultatea de medicină, care şi-a diversificat specializările (farmacie, medicină veterinară) şi a contribuit la dezvoltarea cercetării şi tehnicii medicale. Pe lângă specializările universităţii, un student putea opta pentru învăţământul militar sau cel artistic. Institutul Politehnic (K.K. Polytechnisches Institut) fondat în anul 1815, a fost prima universitate de profil din spaţiul german. A avut de la început o orientare non-militară, iar dotarea şi organizarea sa erau printre cele mai moderne din lumea Academică. Amplasarea acestor instituţii în capitala statului a oferit multe avantaje pentru studenţii turdeni: nu se aflau foarte departe de Turda mai ales dacă luăm în considerare faptul că după 1870 timpul de călătorie s-a scurtat considerabil, iar cheltuielile aferente s-au redus datorită construcţiei căilor ferate, cursurile propuse erau de calitate, iar utilizarea limbii germane a uşurat comunicarea şi traiul cotidian al studenţilor.

Tinerii aveau aici posibilitatea de a citi foarte mult, de a-şi însuşi maniere elegante, de a fi la curent cu ideile timpului lor, de a se distra şi de a lega prietenii cu tineri din tot imperiul. De multe ori, aceste oportunităţi au stat la baza unor cariere strălucite. Studentul era un personaj privilegiat în Imperiul Austriac (Austro-Ungar). După 1870 avea dreptul la reducerea serviciului militar şi putea să dobândească posturi înalte în ierarhia statală. Postul de profesor universitar era unul de o importanţă aparte, deoarece din cadrul acestui corp elitar şi elitist se alegeau consilierii împăratului.

Programul Universităţii din Viena era destul de încărcat pentru un student conştiincios, care dorea să acumuleze un bagaj important de cunoştiinţe. În preajma anului 1900 cursurile debutau la ora 7.00 dimineaţa, iar uneori chiar la 6.15 şi se încheiau la ora 20.00. Din cauza acestui orar, studenţii care trebuiau să muncească pentru a se întreţine erau practic excluşi din viaţa academică. În general, studenţii proveniţi din diferitele provincii ale imperiului erau marginalizaţi de colegii lor austrieci. În anul 1884 Universitatea din Viena s-a mutat într-o clădire nouă, localizată pe Ringstrasse foarte aproape de Primărie şi Parlament. Vizibil şi azi în centrul Vienei, edificiul universitar este opera arhitectului Heinrich von Ferstel. Viaţa studenţească vieneză se consuma mai ales în cadrul asociaţilor studenţeşti (Burschenschaften), iar chestiunile de onoare între studenţi se rezolvau în dueluri cu sabia sau chiar cu pistolul.

Până în 1910 Universitatea din Viena admitea anual 6000 de studenţi, din care jumătate erau la facultatea de drept, frecventată şi de către tinerii turdeni. Cu toate că Viena a rămas un centru universitar de rang european, Transilvania a intrat în procesul general de modernizare culturală, mai ales în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Expresia cea mai elocventă a acestor transformări a fost crearea la Cluj în anul 1872 a Universităţii Regale Maghiare ,,Franz Joseph’’, care a atras numeroşi studenţi, inclusiv din Turda. Cu toate acestea datorită tradiţiei universitare şi a calităţii deosebite a învăţământului superior, Viena a fost frecventată în continuare de studenţii turdeni. Tradiţia frecventării Universităţii din Viena de către turdeni este foarte veche. Rădăcinile ei pot fi detectate în secolul al XIV-lea.

Astfel, în anul 1377 este consemnată în universitatea vieneză prima persoană originară din Turda, Michael de Torenperg (Thorenburg). În epoca medievală este imposibil şi inutil să se facă o clasificare a studenţilor după criteriul etnic, datele din matricolele universitare fiind completate exclusiv în limba latină. Acestea redau numele studentului urmat de oraşul din care era, uneori fiind precizat şi numele tatălui. Abia spre sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea identificarea etnică a studenţilor este posibilă, cu un înalt grad de acurateţe. Dacă ne referim la comunitatea românească din oraşul de pe Arieş, ea şi-a trimis reprezentanţii la Viena începând abia cu sfârşitul secolului al XVIII-lea. Astfel, între anii 1781-1918, nouă tineri români din Turda şi-au făcut studiile în capitala imperială. Acest număr este redus, comunitatea nefiind una dintre cele mai puternice, din punct de vedere economic, din Transilvania.

Pe de altă parte, studiul universitar presupunea cheltuieli majore, pe care foarte puţini şi le puteau permite. Dintre tinerii turdeni care au studiat la Viena se remarcă membrii familiei Raţiu, cea mai importantă familie nobiliară românească din oraș. Astfel, patru reprezentanţi ai acesteia au studiat în capitala imperială (Baziliu Raţiu, Ioan Raţiu, Vasiliu Raţiu şi Eugen Tilea). În privinţa specializării urmate de tinerii turdeni care au învaţat la Viena, se remarcă diversitatea domeniilor: doi au studiat teologia (Iosif Pop Sălăgianul şi Baziliu Raţiu), tot doi s-au pregătit în domeniul juridic (Ioan Raţiu şi Vasiliu Raţiu), alţi doi au studiat medicina (Grigore Săndeanu şi Constantin Bariţiu), domeniul ingineresc a fost preferat tot de doi turdeni (Eugen Tilea şi Corneliu Mesaroşiu), în timp ce domeniul comercial a atras un singur student (Valer Bologa). Analiza condiţiei sociale a acestora relevă faptul că proveneau din familii cu posibilităţi financiare, care puteau acoperi costurile pregătirii universitare.

Acest fapt nu excludea şi obţinerea unei burse. Situaţia confesională a studenţilor români turdeni de la Viena arată că în marea lor majoritate erau de confesiune greco-catolică (şapte din nouă: Iosif Pop Sălăgianul, Baziliu Raţiu, Ioan Raţiu, Vasiliu Raţiu, Constantin Bariţiu, Eugen Tilea şi Corneliu Mesaroşiu). Această comunitate de credinţă era cel mai dinamic segment al societăţii româneşti din Turda, la această situaţie contribuind şi familia Raţiu. Confesiunea ortodoxă a fost reprezentată de medicinistul Grigore Săndeanu şi economistul Valer Bologa.

Dacă ne referim la vârsta pe care au avut-o tinerii studenţi turdeni la intrarea în Universitatea din Viena, ea se încadrează în intervalul 18-31 de ani (Iosif Pop Sălăgianul 18 de ani, Baziliu Raţiu 25 de ani, Ioan Raţiu 22 de ani, Vasiliu Raţiu 23 de ani, Grigore Săndeanu 23 de ani, Constantin Bariţiu 19 ani, Eugen Tilea 19 ani, Corneliu Mesaroşiu 21 de ani, Valer Bologa 31 de ani). Primii studenţi români din Turda, care au învăţat la Viena au fost doi clerici: Iosif Pop Sălăgianul şi Baziliu Raţiu. Ambii provin din familii nobiliare de confesiune greco-catolică. Cei doi au studiat la Colegiul Sfânta Barbara (Barbareum). Iosif Pop Sălăgianul s-a născut la Turda la 27 august 1763 şi a intrat la Colegiul Sfânta Barbara ca bursier al diecezei greco-catolice de Oradea la 31 octombrie 1781. Odată cu transferarea instituţiei de la Viena la Eger a mers în oraşul ungar, terminând studiile la Lemberg în 1786. După absolvire, Iosif Pop Sălăgianul s-a remarcat prin activitatea să cărturărească, cea mai importantă operă a sa fiind Scurtă istorie a credinţei românilor din sfintele cărţi şi adevărate documente, apărută la Blaj în 1845.

Autor: Răzvan Mihai Neagu - fragment