Alex Chipciu a semnat cu rivala din oraș, Universitatea Cluj, după două sezoane și jumătate petrecute la CFR Cluj. Fotbalistul a vorbit despre relația tensionată cu fostul său antrenor din Gruia, Dan Petrescu.
Antrenorul campioanei, Dan Petrescu, a acuzat în termeni duri arbitrajul de la Rapid – CFR Cluj 2-1. Acesta susține că cele două penalty-uri din care giuleștenii au marcat au fost acordate mult prea ușor.
CFR Cluj a pierdut pe terenul celor de la Sivasspor, scor 0-3, însă antrenorul campioanei României s-a declarat mulțumit de evoluția elevilor săi.
Antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu, a fost la un pas de plecarea de la echipa ardeleană, în urmă cu o lună, când tensiunile dintre acesta şi patronul Neluţu Varga au luat amploare.
Cele două se întâlnesc în duelul primelor clasate din Grupa G a UEFA Conference League.
Antrenorul formației din Gruia se consideră victima publicului la meciul dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj.
Derbyul dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj joacă astăzi, de la ora 21:00, pe Cluj Arena, iar confruntarea dintre cele două formații contează pentru etapa cu numărul 15 a Ligii 1.
Doi jucători ai campioanei au fost incluși în 11-le ideal al rundei cu numărul 14 din sezonul regulat.
Antrenorul formației din Gruia s-a declarat nemulțumit de un aspect al jocului elevilor săi.
Recomandări: