Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a declarat joi, că este "foarte îngrijorat" de faptul că în ultima perioadă consumul de droguri și de alte stupefiante a luat amploare în rândul copiilor și tinerilor.
În ultimele 24 de ore, echipele de intervenție nou-născuți din cadrul SMURD au efectuat la nivel național un număr de 10 misiuni de salvare, dintre care 5, efectuate de echipaje din Cluj.
Valoarea tichetelor de creșă va fi majorată începând cu 1 aprilie 2023.
Copiii şi adolescenţii sănătoşi s-ar putea să nu mai aibă nevoie de vaccinurile anti-COVID, spune Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care îşi actualizează recomandările pentru următoarea etapă a pandemiei.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat marţi că prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă se va schimba faţa Terapiei intensive în Neonatologie.
România a ocupat prima poziţie în acest clasament, dar recent a fost depăşită de Bulgaria, anunţă organizaţia Salvaţi Copiii.
Actorul Orlando Bloom a fost, duminică, în Ucraina și a vizitat, în calitate de ambasador al bunăvoinţei pentru UNICEF, un centru pentru copii din Kiev.
Copii ucrainieni care merg la Cantina Prieteniei au avut ocazia, vineri seara, să meargă în grup la meciul de baschet dintre U-BT - Timisoara.
Magistratul clujean Cristi Danileț a atras atenţia încă din 2019 asupra fenomenului consumului şi traficului de droguri din şcoli: “în Cluj, avem consum de droguri la copiii de 10 ani și trafic la cei de 12 ani”.
Recomandări: