După câteva pahare de alcool un bărbat s-a urcat la volan și a intrat într-un parapet, în Florești
- Scris de Nicu Mitrea
- 15 Mai 2024, 17:56
- Eveniment
- Ascultă știrea

Polițiștii din Florești au depistat, marți, 14 mai, în jurul orei 21.00, în trafic, pe strada Tăuțului din localitatea Florești, un bărbat de 41 de ani după ce a condus autoturismul sub influența alcoolului.
Potrivit polițiștilor, bărbatul ar fi condus autoturismul pe strada Tăuțului, iar la intersecția cu strada Crizantemelor ar fi acroșat un parpet metalic, ulterior continuându-și deplasarea.
La testarea cu aparatul etilotest a fost înregistrată alcoolemia de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Oamenii legii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.