În primele trei zile ale ofertei de subscriere titluri de stat Fidelis, ediţia a 11-a, mici investitori au alocat în total 240 milioane de lei, din care cea mai mare parte a mers către tranşele denominate în euro, acolo unde Ministerul Finanţelor plăteşte dobânzi de până la 5,8% pe an, scrie ZF.
Banca de la Cluj este privită ca o investiție profitabilă pentru cei care doresc să cumpere acțiuni de la instituția financiară. Odată cu creșterea capitalului anul acesta s-ar putea îmbunătăţi capacitatea BT-ului de a distribui div
Doamnele din România au cea mai mare pondere din Europa în ceea ce privește investițiile la bursă făcute în anul 2022. Față de 2021, procentajul a crescut cu aproape 10%.
Life is Hard, o companie de IT din Florești a avut până acum un 2022 înfloritor din punct de vedere al rezultatelor financiare. Firma din Cluj pregătește o soluție software pentru piața de brokeraj.
BRK Financial a încheiat cu un profit net anual de 8,2 milioane de lei, comparativ cu pierderea de 2,8 milioane din 2018.
Grupul clujean de servicii în infrastructură a pornit procesul de listare, dar așteaptă momentul potrivit în condițiile în care piața de capital este bulversată de ultimele decizii ale guvernului.
Scăderea din ultimii ani a numărului de investitori pe bursă este cauzată în mare parte de lipsa IPO-urilor (ofertă publică iniţială, n. red.), slaba evoluţie a indicelui BET şi lipsa totală a unei promovări către populaţie, este de părere Alexandru Chiriluş, broker la Intercapital.
Cele două mari companii de intermediere, BT Securities şi Broker, cu tranzacţii de 2,5 miliarde de lei în acest an, vor să se unească într-o entitate mai puternică.
Şomajul structural în România a crescut de la 6,3% în 2008 la 7,1% în prezent, conform unui studiu al companiei de intermediere financiară Broker.
Recomandări: