Primăria se pregătește să achiziționeze defibrilatoare automate externe, care să fie amplate în locurile publice din Cluj-Napoca.
Un accident de circulație, în urma căruia două persoane au ajuns la spital, s-a produs, duminică după-amiaza, în Cluj, la ieșire din Câțcau spre Coplean.
În ultimele 24 de ore, la nivel naţional, au fost înregistrate peste 1.300 intervenţii, potrivit IGSU, iar polițiștii au intervenit la 2.773 de evenimente.
Echipaje de urgență au intervenit pentru a scoate dintre fiarele contorsionate o femeie și un bărbat, ambii în vârstă, în urma unui accident de circulație provocat de către un tânăr bistrițean.
Două dintre cele cinci persoane implicate într-un accident la Huedin au murit. O mașină cu volan pe dreapta a intrat pe contrasens în alta care circula regulamentar.
Un autoturism s-a răsturnat în afara carosabilului, lângă Deușu. Trei persoane au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD și de ambulanță care au ajuns la locul accidentului.
O tânără, cetăţean britanic, şi-a pierdut viaţa după ce s-a accidentat, joi, în timp ce participa la un concurs de ATV-uri, în Cluj.
Povestea neştiută de după accidentul de joi dimineaţă de pe Bulevardul Muncii.
Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat luni, la Zalău, că elicopterul SMUD ce va deservi zona de Nord-Vest va fi operaţional în acest an.
Recomandări: