Până la aplicarea legii privind diminuarea risipei alimentare în România, Clujul lansează un proiect pilot care să îi ajute pe cei în nevoie. Este vorba despre aplicaţia Share Food.
Membrii Comisiei de la Veneţia s-au arătat îngrijoraţi de conţinutul proiectului care modifică Legea ONG-urilor, fiind sesizaţi cu privire la faptul că proiectul ar încălca standardele internaţionale în domeniu, precizează, joi, Avocatul Poporului, după întrevederea cu delegaţii acestui for.
Ministerul Consultării Publice va iniţia un proiect de lege care va modifica în totalitate Legea ONG-urilor, a precizat, vineri, ministrul Gabriel Petrea, care a arătat că proiectul lui Şerban Nicolae şi Liviu Pleşoianu, aflat în dezbaterea Parlamentului, e restrictiv, iar ministerul nu îl susţine.
Comisia de constituţionalitate a Senatului a dat, joi, cu unanimitate de voturi, aviz favorabil pentru proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor în România, în pofida avertismentelor reprezentanţilor unor ONG-uri că parlamentarii pot fi acuzaţi de genocid.
. A 8-a ediție a celui mai mare eveniment în aer liber dedicat societății civile din România, ONGFest – Festivalul Național al Organizațiilor Neguvernamentale, va avea loc sâmbătă, 1 iulie 2017, la Cluj-Napoca, pe strada Potaissa.
90 de cluburi şi asociaţii sportive din judeţul Cluj vor primi în acest an 1,2 milioane de lei, fonduri nerambursabile, de la Consiliul Judeţean Cluj. Astfel de finanţări au fost acordate şi de municipalitate.
142 de organizaţii nonguvernamentale vor primi 500.000 de lei, fonduri nerambursabile, de la Consiliul Judeţean Cluj pentru organizarea de evenimente culturale în 2017.
Perioada de depunere a cererilor de finanţare pentru entităţile nonprofit se apropie de final.
48 de organizaţii ale societăţii civile au solicitat, joi, preşedintelui României şi preşedinţilor celor două camere să consulte Comisia de la Veneţia în privinţa propunerii care restrânge definiţia familiei în Constituţie.
Dacian Cioloş a declarat într-un interviu că principalul său obiectiv este acela de a se implica în viitoarele alegeri cu o alternativă credibilă la actuala clasă politică, menţionând că îşi doreşte ca ONG-ul pe care-l va lansa să cuprindă mai mulţi membri ai fost fostului Guvern.