Preşedintele Klaus Iohannis i-a convocat joi la Cotroceni pe premierul Florin Cîţu şi cu câțiva membri ai Guvernului, temele de discuţie urmând să fie situaţia epidemiologică şi măsurile de restricţie.
Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că România "stă extraordinar de bine" în privința campaniei de vaccinare și că "s-a intrat într-o fază nouă cu imunizarea", în care vaccinarea se face fără programare.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia sărbătorilor pascale, în care subliniază că şi anul acesta "credinţa ne rămâne la fel de puternică chiar dacă nu putem fi încă alături de toţi cei dragi din cauza pandemiei de COVID-19".
Centrele de vaccinare anti-COVID drive-thru sunt "un succes", a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, care a adăugat că este o nouă etapă a campaniei de imunizare în care nu va mai fi nevoie de niciun fel de birocraţie.
Președintele Klaus Iohannis a spus, vineri, că vaccinarea este singura cale de ieșire din pandemie, iar restricțiile și starea de alertă ar putea fi ridicate dacă va merge bine campania de vaccinare și se vor vedea rezultatele. Șeful statului a &
Preşedintele Klaus Iohannis a spus miercuri că ne apropiem de capacitatea de 100.000 de persoane vaccinate pe zi și a subliniat că singura soluţie pentru ieşirea din pandemie este vaccinarea.
Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, este al doilea în topul liderilor politici în care românii îşi pun încrederea. Președintele Klaus Iohannis este pe primul loc în acest top.
Președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu a declarat că tăcerea preşedintelui Klaus Iohannis în scandalul momentului din coaliţia de guvernare este suspectă.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind revocarea lui Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii.
Recomandări: