Antrenorul Ionuț Badea este alegerea noii conduceri a Universității Cluj pentru postul de director sportiv.
Comunicatul oficial al FC Universitatea Cluj punctează cea mai recentă dintr-o lungă serie de decizii luate împotriva clubului: FRF a acordat victorie la "masa cerde" pentru Farul, în partida în care constănțenii nu s-au prezentat la meci inventând un focar de COVID care nu s-a mai confirmat.
Universitatea Cluj a fost eliminată ieri seară din Cupa României, deși a condus aproape 70 de minute şi afirmă că arbitrajul meciului reprezintă o jignire la adresa competiţiei.
Tehnicianul a vorbit despre atmosfera din cadrul echipei, despre integrarea în colectiv a jucătorilor veniți în pauza competițională, dar și despre posibilitatea realizării unor noi transferuri.
Rețeaua de farmacii Ducfarm, care s-a aflat și în ultimele sezoane printre companiile clujene importante care au sprijinit FC Universitatea Cluj, va continua să susțină clubul și în 2021.
Yaniv Segev va merge în Moldova, unde va pune umărul la salvarea de la retrogradare a celor de la Aerostar Bacău.
FC Universitatea Cluj a anunţat că a ajuns la o înțelegere cu Politehnica Iași pentru transferul lui Lucas Chacana (27 de ani), un jucător argentinian cu prezențe în Copa Libertadores.
Au fost stabilite cele patru amicale pe care FC Universitatea Cluj le va disputa în cantonamentul de la Mogoşoaia, între 18 şi 29 ianuarie.
Eco Garden Construct și FC Universitatea Cluj au semnat un contract prin care compania clujeană devine partener tehnic al clubului "studențesc"
Recomandări: