PSD Cluj a propus mai multe proiecte pentru oraș. Majoritatea au fost acceptate de primar, dar încă fără vreun efect.
Ce nemulțumiri are Primăria față de taximetriști și ce nemulțumiri au șoferii de taxi.
Taximetriştii se plâng că nu pot lăsa sau prelua clienţii care le solicită serviciile în zonele din oraş unde există benzi dedicate mijloacelor de transport în comun.
Luna trecută era evaziv, acum e decis. Emil Boc şi-a schimbat poziţia faţă de bugetarea participativă.
După programul bugetării participative online, Emil Boc împrumută o altă idee dezvoltată şi implementată de administraţia locală din Braga, oraş portughez cu care Clujul a încheiat o înțelegere de colaborare. Este vorba despre o aplicaţie medicală.
Primarul Emil Boc a anunţat că doreşte amenajarea unor benzi dedicate mijloacelor de transport în comun în două dintre cartierele Clujului.
După comparaţia Cluj-Bucureşti, a apărut o analiză ce ia în discuţie modul în care sunt administrate oraşeleTimișoara și Cluj Napoca. Amintim că oraşul Cluj-Napoca a pierdut titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 în faţa Timişoarei.
Preşedintele PSD Cluj, Horia Nasra, se întreabă dacă robotul Antonia, recent instalat la Primăria Cluj-Napoca, va rezolva şi asfaltarea străzilor pe care primarii care au condus oraşul în ultimii ani, le-au uitat.
Până acum era doar o idee, acum lucrurile au pornit. Piaţa Lucian Blaga va da mai mult spaţiu pietonilor şi mai puţin maşinilor.
Recomandări: