Individul a fost reținut ieri, pentru 24 de ore, de polițiștii clujeni, după ce a tâlhărit un bărbat într-un local din Dej.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a găsit mai multe nereguli la șapte dintre operatorii economici controlați în municipiile Dej și Gherla.
Un accident rutier, în care două persoane au fost rănite, a avut loc vineri dimineața, pe DJ172F, între localitățile Mica și Dej.
Supercom anunță angajări la Cluj, fiind disponibile mai multe posturi.
Un hot care a a vrut să se îmbogățească, sâmbătă, spărgând o spălătorie auto din Dej a fost urmarit de ghinion.
Un cetățean spaniol este cercetat de polițiștii clujeni pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
O sală de evenimente situată pe strada Parcului din municipiul Gherla, judeţul Cluj a luat foc. Pompierii intervin cu patru autspeciale de stingere și o autoscară pentru lichidarea flăcărilor.
Un clujean s-a ales cu dosar penal după ce a provocat un accident rutier în timp ce conducea băut.
Față de 10 persoane a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate magistraților, pentru dispunerea altor măsuri preventive.