Video Clujeanca Lavinia Șandru, în rolul Mariei Tănase din filmul biografic dedicat cântăreței

Clujeanca Lavinia Șandru, în rolul Mariei Tănase din filmul biografic dedicat cântăreței

Lavinia Șandru este o jurnalistă, politiciană și actriță română născută în judeţul Cluj, la Dej. În anul 2013 aceasta şi-a anunţat retragerea din politică şi s-a implicat în televiziune şi în proiecte culturale. Acum joacă rolul principal în lungmetrajul "Maria Tănase" regizat de Mihai Constantinescu.

„Maria Tănase”, filmul biografic dedicat cântăreței pe care Nicolae Iorga a supranumit-o „Pasărea măiastră”, va rula în cinematografe, începând de vineri, 26 august. Dejeanca Lavinia Șandru joacă rolul principal în acest lungmetraj regizat de Mihai Constantinescu.

Lavinia Șandru a spus că nu i-a venit să creadă când i s-a propus să o interpreteze pe Maria Tănase într-un film despre viața cântăreței.

„Nu mi-a venit să cred că mi s-a propus mie s-o joc pe marea noastră Maria Tănase, într-un film artistic despre viața ei, știind câte actrițe și-au dorit și au visat acest rol. Dincolo de personalitatea ei artistică unică, de prezența ei scenică extraordinară, de replicile ei spirituale, de cunoașterea până în cel mai mic amănunt a folclorului din diferite zone ale țării, ea a fost întâi de toate un mare om.

A fost un om care a iubit și a ajutat oamenii. Așa a fost Maria Tănase și așa încearcă filmul să ne-o prezinte. În ceea ce privește colegii de platou, regizorul și mai ales producătorul filmului, pot spune că sunt niște oameni cu care cred ca orice actor și-a dori să se întâlnească cel puțin o dată în viață.”, a declarat Lavinia Șandru pentru impact.ro.

În afară de Lavinia Șandru, care joacă rolul principal, din distribuție mai fac parte actori precum: Adrian Păduraru, Marius Florea Vizante, Mihai Mălaimare și Gabriel Spahiu. 

Comenteaza