Edilul Turdei, Cristian Matei, a fost reales președinte al organizației municipale a PNL.
Lucrările la viitoarea Sală Polivalentă, din municipiul Turda, evaluată la 18 milioane de euro și care va avea peste 3.000 de locuri, avansează văzând cu ochii.
Peste 10.000 de turiști au vizitat Salina Turda, din municipiul căruia îi poartă numele, în minivacanța de Rusalii.
Presa are dreptul să participe nemijlocit la evenimentele publice, a hotărât Tribunalul Cluj într-un proces pe Legea 544/2001, derulat între Primăria Turda și un jurnalist.
Primăria Turda le-a pregătit mai multe activități și surprize copiilor, de 1 iunie, o zi pe care aceștia nu o vor uita prea curând.
Lucrările de restaurare a Castrului Roman din Turda sunt în plină desfășurare, iar termenul de finalizare este în vara anului viitor.
Prim-ministrul Florin Cîțu s-a întâlnit, vineri seara, cu mai mulți primari din județul Cluj, fiind ultimul punct de pe ordinea de zi a vizitei sale, în inima Transilvaniei.
La ședința organizată la primăria Turda au participat primarul Cristian Matei, edilul Câmpiei Turzii, Dorin Lojigan, dar și Marcel Boloș directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest.
Centrul de vaccinare din municipiul Turda, de la Școala Horea, Cloșca și Crișan a devenit funcțional marți, 6 aprilie 2021.