Peste 21.600 de locuri de muncă sunt vacante, cele mai multe fiind în Cluj, Bucureşti şi Arad, iar cele mai puţine, în Mehedinţi, Suceava şi Buzău, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Obligat de instanţă, Guvernul României a adoptat miercuri hotărârea privind transferarea lui Györke Zoltán din funcţia publică de inspector guvernamental în cea de subprefect al judeţului Cluj.
Autorităţile judeţene au lansat în 2010, în timpul mandatului de preşedinte al lui Alin Tişe, unul dintre cele mai importante proiecte de investiţii din judeţ, Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID), realizat în cea mai mare parte din fonduri europene, în valoare de 60 de milioane de euro.
Linia telefonicǎ de tip TelVerde deschisă la Cluj de Asociaţia Românǎ de Prevenţie a Suicidului (ARPS) în 15 iulie 2013 a fost apelată de peste 4.000 de persoane în cei doi ani de funcţionare.
Vremea se va menţine frumoasă în acest sfârşit de săptămână, cu temperaturi ce vor trece de 30 de grade.
Iminenta creştere a preţului pentru colectarea şi transportul deşeurilor menajere în Cluj-Napoca îi pune pe jar pe clujeni. Două organizaţii civice au luat atitudine pe această temă.
Clujul va găzdui între 8 şi 10 octombrie cea de-a patra ediţie a Congresului de Medicină Dentară Transilvania.
Primăria Clujului a refuzat să blocheze centrul Clujului vineri seara pentru o probă superspecială a Transilvania Rally. La Turda nu a fost nicio problemă.
La o lună de la preluarea mandatului, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Mihai Seplecan, a lansat un apel public pentru încetarea presiunilor şi a ingerinţelor în activitatea sa.