Cluj vs București în semifinalele Campionatului de Fotbal Universitar

Cluj vs București în semifinalele Campionatului de Fotbal Universitar
S-au tras la sorți partidele din semifinalele turneului final al Campionatului Național de Fotbal, care are loc joi și vineri la Cluj. Cu mai mulți fotbalişti de la "U" în primul 11, echipa UBB vrea titlul.

Meciurile din penultimul act al competiției sunt programate joi pe terenul din Parcul Babeș după cum urmează: de la ora 10, Universitatea Constantin Brâncuși Târgu Jiu - Universitatea Lucian Blaga Sibiu, iar de la ora 12, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj - Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București.

Turneul Final al Campionatului Naţional Universitar de Fotbal, ediţia 2015-2016, are loc la Cluj între 27 şi 29 aprilie. Gazda competiţiei este Universitatea Babeş-Bolyai (UBB).

Dacă semifinalele sunt programate joi, în Parcul Babeș, finala mică (ora 10:00) şi finala mare (ora 12:00) se vor juca vineri, 29 aprilie, pe Cluj Arena.

Cu mai mulți jucători de la "U" Cluj în echipă, obiectivul declarat al echipei UBB este câştigarea titlului.

Directorul general adjunct al UBB, Cosmin Irimieș, s-a ocupat de aducerea la Cluj a turneului final și a făcut un apel către iubitorii fotbalului din oraș să susțină echipa: "Ne propunem titlul, după ce anul trecut am fost vicecampioni. Dar pentru acest lucru avem nevoie de sprijinul suporterilor, atât joi, de la ira 12, în Parcul Babeș, cât și vineri, pe Cluj Arena. Îi aștept alături de noi pe toți cei care susțin fitbalul clujean, a declarat Cosmin Irimieș.

Din echipa UBB fac parte mai mulți jucători legitimați, o bună parte dintre ei provenind de la „U". Iată lotul complet: Răzvan Vaida ("U" Cluj), Andrei Cotfaş, portari; Horațiu Popa, Mihai Kereki (Unirea Dej), Radu Crişan („U" Cluj), Darius Hâmpea („U" Cluj), Marius Ionescu (Unirea Dej), Viorel Ionaşcu (FC Zalău), Paul Halas, Paul Rahoveanu, fundaşi; Robert Boboc („U" Cluj), Andreas Calcan („U" Cluj), Răzvan Greu ("U" Cluj), Marius Rogozan (Unirea Dej), Răzvan Munteanu (Unirea Dej), Patrick Popescu ("U" Cluj), Cristian Coroian, Vlad Vălean, mijlocaşi; Alex Pop (Unirea Jucu), Marvin Schieb ("U" Cluj), Alex Medrea, atacanți. Antrenorul echipei este Septimiu Ormenişan.

Comenteaza