U-BT Cluj s-a calificat în semifinale

U-BT Cluj s-a calificat în semifinale
U-BT Cluj este ultima echipă calificată în semifinalele play-off-ului Ligii Naționale de baschet masculin.

Cu trei dintre cele patru sferturi câștigate, U-BT s-a impus pe terenul celor de la CSU Sibiu; echipa antrenată de Marcel Țenter a trecut cu 80-69 de adversari, în meciul 4 al seriei, un meci controlat în cea mai mare parte a sa, însă în care jucătorii clujeni au reușit să se desprindă doar în ultimele minute.

"Suntem fericiți pentru calificare, cred că am meritat-o. Felicit echipa din Sibiu pentru efortul pe care l-au depus pentru a rămâne în serie și galeriei lor, care au fost senzațională în ambele meciuri. Am jucat constant și am reușit să menținem tempo-ul pe care ni l-am dorit, atât în atac, cât și în apărare, Știam că trebuie să îi ținem sub 70 de puncte pentru a avea cele mai mari șanse de a câștiga. Mulțumim suporterilor noștri, care ne-au susținut în ambele meciuri, le-am simțit energia!", a declarat Marcel Ţenter, antrenor principal.

În semifinale, U-BT Cluj va da piept cu CSM Oradea, primele două partide urmând să se desfășoare în Sala „Antonio Alexe", pe 4 și 6 mai, iar următoarele două în Ardeal, pe 11 și 13 mai. În caz de egalitate, meciul decisiv se va juca la Oradea, pe 2 iunie.

 

Comenteaza