Conducerea Regiei Naţionale a Pădurilor a anunţat verificări în cazul tăierilor masive de copaci din Pădurea Horia – Baciu, urmând să fie stabilit ce instituţie este competentă să facă anchetă în acest caz, dat fiind faptul că e o pădure privată.
Un căruţas a ajuns la spital în urma unui accident de circulaţie petrecut, joi după masă, în localitatea clujeană Jucu. Şoferul vinovat nu avea permis şi era şi beat.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că la Cluj-Napoca va fi construit un centru naţional de excelenţă în neurochirurgie, pentru care ministerul alocă 45 de milioane de euro.
Judecătorul Cristi Danileţ a anunţat joi, la RFI, în contextul noii ordonanţe de urgenţă pe legile Justiţiei, că magistraţii români vor organiza proteste după model polonez.
Polițiștii au confiscat peste 21 de metri cubi de material lemnos, în urma unui control pe linie silvică. Măsura fost dispusă ca urmare a constatării lipsei documentelor de proveniență.
Polițiștii clujeni l-au găsit pe bărbatul bănuit de comiterea unui furt dintr-o sală de jocuri de pe strada Giordano Bruno din Cluj-Napoca.
Ultimul spectacol din seria celor 10 derulate în cadrul proiectului "Hai în Sat la Operă", va avea loc, duminică, 25 februarie, în comuna Baciu.
Un clujean este cercetat de poliţişti după ce a prezentat poliţiştilor care l-au oprit în trafic, un permis de conducere fals.
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a publicat trei hărţi cu sectoarele de drum pe care se derulează lucrări de modernizare şi reabilitare sau de întreţinere, defalcate pe sursele de finanţare.