Cei mai buni elevi IT-işti intră fără admitere la UTCN

Cei mai buni elevi IT-işti intră fără admitere la UTCN

Liceenii care se gândesc la o carieră în IT pot să se înscrie, începând de vineri, la Cercul de Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei dedicat elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a, organizat de Facultatea de Automatică şi Calculatoare.

Un Cerc de Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei dedicat elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a va fi deschis vineri, de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, pentru tinerii care doresc să îşi dezvolte competenţele în acest domeniu.

Potrivit unui comunicat transmis joi, cercul este organizat de Departamentul de Calculatoare din cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare, iar întâlnirile vor avea loc din două în două săptămâni. În pus, facultatea va organiza şi un concurs ai cărui premianţi ar putea obţine astfel înscrierea automată în anul I de studii.

"Cercul are ca scop dezvoltarea competenţelor în domeniul Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei şi cuprinde o gamă variată de subiecte, de la istoria calculatoarelor şi a programării, până la elemente de complexitate a algoritmilor, paradigme de programare, sisteme de operare, reţele de calculatoare, calcul paralel, grafică pe calculator şi elemente de criptografie. Tematica cercului va fi adaptată pe baza opţiunilor exprimate de elevii participanţi la acest cerc", se arată în comunicat.

Participarea la acest cerc le va permite elevilor, totodată, familiarizarea cu mediul universitar, astfel încât să poată lua o decizie avizată în ceea ce priveşte viitorul lor profesional.

În cadrul Cercului de Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei se organizează anual un concurs de programare, ai cărui premianţi, absolvenţi de liceu, sunt admişi automat, dacă îşi exprimă această opţiune, la secţia de Calculatoare din cadrul Facultăţii de Automatică şi Calculatoare a UTCN.

Conform comunicatului, înscrierea şi participarea în cadrul cercului nu presupune nici un fel de costuri pentru elevi, cu excepţia celor legate de deplasare. Deschiderea va avea loc vineri, 1 februarie 2019, între orele 16.00-17.00, în clădirea UTCN de pe strada George Bariţiu nr. 26-28.

Cluj-Napoca a devenit în ultimii ani un important centru IT al României, recunoscut astfel şi în această regiune a Europei. Potrivit unor surse din mediul universitar, tinerii sunt deseori angajaţi de companii încă din timpul studiilor, facultăţile care oferă specializări în IT înregistrând o concurenţă foarte mare la admitere.

Comenteaza