Sistemul bancar din România este acum unul mai competitiv, sănătos, multe bănci au revenit cu şansă de dezvoltare, susține Omer Tetik, CEO al Banca Transilvania.
Banca Transilvania conduce detașat în topul băncilor din România, în 2020.
Antreprenorul general al lucrărilor a prezentat imagini cu noua clădire de pe Calea Dorobanților.
Biroul de avocatură Filip & Company susține că trei organisme de reglementare din România vor trebui să valideze tranzacția.
Emil Sămărtinean, absolvent al Universității Babeș-Bolyai, a fost numit în funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Banca Transilvania (BT) a anunţat miercuri că va achiziționa acţiunile deţinute de grupul polonez Getin Holding la Idea Bank, Idea Leasing şi Idea Broker de Asigurare, într-o tranzacţie de 213 milioane de lei (43 de milioane de euro).
Cea mai mare bancă din România ajunge la o capitalizare record la Bursa de Valori Bucureşti.
Banca din Cluj este cea mai bine poziționată dintre companiile financiar-bancare românești în topul internațional Finnoscore.
Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David a avut o întâlnire reprezentanții companiei americane SAS și ai Băncii Transilvania, pentru a dezvolta împreună o nouă perspectivă asupra inteligenței artificale.
Recomandări: