Senatorul PSD de Cluj, Vasile Dâncu, este de părere că toata clasa politică din România ar trebui să le ofere celor din AUR șansa să se modernizeze ca partid.
Campania electorală de la alegerile parlamentare, din 6 decembrie 2020, a marcat noi recorduri în ceea ce privește sumele investite de către formațiunile politice.
Mai mult de jumătate din banii primiţi de partide ca subvenţie au fost folosiţi pentru presă şi propagandă.
Copreşedintele Alianţei, George Simion, a anunțat că AUR va participa la alegerile parlamentare din Republica Modova, care vor avea loc în data de 11 iulie 2021.
Senatoarea independentă, Diana Șoșoacă, a anunțat că și-a făcut propriul partid și susține că este mai ceva ca Marine Le Pen, simbolul extremei drepte din Franța.
Copreşedintele USR PLUS, vicepremierul Dan Barna, a declarat, vineri, că AUR este "un partid extremist" şi nu va negocia cu reprezentanţii acestuia.
Conducerea Alianței pentru Unirea Românilor a anunțat că doi foşti lideri ai USR au fost cooptaţi în partid.
Deputata Diana Șoșoacă a avut copiii la picioare, la protestul de duminică de la Cluj-Napoca. Unii clujeni consideră că această practică este un abuz şi întreabă pe unde umblă Protecția Copilului.
Diana Șoșoacă, fostă membră AUR și senatoare independentă, a fost prezentă, duminică, la Cluj-Napoca, unde a condus protestul anti-restricții COVID.
Recomandări: