Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, le-a transmis marţi un mesaj cadrelor didactice, având în vedere perioada tezelor, exprimându-şi convingerea că aceştia vor realiza ''evaluări prietenoase''.
Elevii clujeni vor începe cursurile de acordare a primului ajutor. Proiectul de instruire al elevilor şi profesorilor clujeni pentru acordarea primului ajutor este derulat în cadrul unui parteneriat.
Elevii din învăţământul primar şi preşcolarii s-au întors, luni, la școală. Următoarea vacanță este cea de iarnă și va dura trei săptămâni.
Parlamentul a aprobat un proiect prin care se prevede scăderea numărului de ore la școală și liceu. Elevii din învățământul primar vor avea 20 de ore/săptămână, iar cei de gimnaziu - 25 de ore săptămânal.
„Școala după școală” proiect implementat și susținut de Consiliul Local este dedicat prevenirii abandonului şcolar şi ameliorării performanţelor şcolare ale copiilor care provin din familii marginalizate.
Accident grav la o școală din Bistrița Năsăud. Un copil de 13 ani este în comă, după ce a căzut 8 metri în gol.
Două mame din Cluj trag atenţia asupra unui bărbat care le-ar fi ademenit copiii cu 50 de lei, în timp ce călătoreau cu autobuzul.
De la uniforma școlară banală și cenușie, pe care elevii o purtau obligatoriu în urmă cu 30 de ani, holurile liceelor din România au ajuns în multe locuri, podiumuri de modă.
La Cluj-Napoca, 20% din impozitele și taxele locale sunt investite în educație.