“Studenții” au remizat pe terenul aproape impracticabil de la Ghermănești și au pierdut două puncte importante în cursa pentru promovare.
Clujenii au încheiat la egalitate pe terenul uneia dintre principalele contracandidate la promovare, dar meciul a fost afectat de gazonul aproape impracticabil.
Echipa de handbal feminin a Universității Cluj a reușit al doilea succes consecutiv în Liga Florilor și a urcat, temporar, pe poziția a 11-a în clasament.
Clujenii speră la o victorie pe terenul uneia dintre principalele contracandidate la promovarea în prima ligă.
Clujencele s-au impus într-o partidă echilibrată, împotriva uneia dintre principalele contrcandidate la evitarea retrogradării.
După victoria cu Academica Clinceni, clujenii vor întâlni o nouă contracandidată la promovarea în primul eșalon.
Apărătorul lateral s-a alăturat echipei clujene la începutul acestui sezon și deja s-a atașat de tot ceea ce înseamnă Universitatea Cluj. Într-un interviu acordat site-ului oficial, Taub a vorbit despre cum a trăit super-meciul cu
Naționala României se pregătește la turneul amical pentru participarea la Campionatul European, ce va începe la finalul lunii.
Universitatea Cluj e reprezentată de un singur fotbalist, în timp ce campioana CFR are șase jucători în reprezentativele României.