Autoritățile din Cluj pregătesc măsurile necesare pentru începerea în condiții bune a anului școlar 2026-2027.
Președintele României, Nicușor Dan, a participat joi, pentru prima dată, la o ședință a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), pe care a prezidat-o în baza atribuțiilor constituționale.
Prefectura Cluj intensifică monitorizarea proiectelor finanțate prin PNRR, în ultimele zile înainte de încheierea perioadei de implementare.
Marți, 27 ianuarie 2026, a avut loc prima ședință a Colegiului Prefectural al județului Cluj din acest an, prezidată de doamna prefect Maria Forna, în prezența doamnei subprefect Maria Buzaș-Fekete, a domnului subprefect Florentin Burz și a
Ședința Asociației Comunelor Cluj, întâlnire de lucru care a reunit primarii comunelor din județ, parlamentarii clujeni, precum și pe prefectul Maria Forna și cei doi subprefecți, Maria Buzaș-Fekete și Florentin Burz, a avut loc marți.
Ședința Curții Constituționale (CCR) dedicată analizei legii pensiilor magistraților a fost amânată din nou, după ce plenul nu a reușit să atingă cvorumul necesar.
Conducerea clubului și Ioan Ovidiu Sabău au discutat luni despre viitorul formației clujene.
Cristi Balaj, președintele clubului clujean, a dezvăluit că oficialii echipei au avut o discuție serioasă cu elevii lui Andrea Mandorlini.
Liderii coaliției s-au reunit miercuri în prima ședință de la izbucnirea scandalului în care este implicat Dragoș Anastasiu.
Reprezentanții coaliției de guvernare vor discuta măsurile din cel de al doilea pachet fiscal, care au generat o serie de nemulțumiri în rândul social democraților. Și de la Cluj a fost tras un semnal de alarmă