Foto Uzinele de Apă și Canalizare ale Clujului, nașterea infrastructurii edilitare moderne

În ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, dezvoltarea rapidă a Clujului a făcut necesară trecerea de la sursele locale și instalațiile rudimentare de alimentare la un sistem public, organizat și dimensionat pentru un oraș în creștere.

Prima instalație modernă de alimentare cu apă a fost realizată în 1887, în zona Grădinii Bărnuțiului, pentru necesitățile Spitalului „Carolina” și ale unor consumatori din oraș. Cinci ani mai târziu, la 8 noiembrie 1892, Primăria Clujului a înființat oficial Uzinele de Apă și Canalizare, preluând infrastructura existentă: o sursă de aproximativ 1.700 m³ de apă pe zi, un rezervor de 140 m³ și 4,4 km de rețea de alimentare, în timp ce orașul avea aproximativ 35.000 de locuitori. (Casomes)

Etapa decisivă a dezvoltării a fost legată de sursa subterană de la Florești. Aceasta a intrat în exploatare la sfârșitul secolului al XIX-lea, fiind prevăzută cu un rezervor de 2.000 m³ și asigurând o producție de aproximativ 7.500 m³ pe zi. Sistemul a fost extins succesiv, în 1919 fiind dat în exploatare un nou front de captare, cunoscut sub numele „Șapca Verde”. (Casomes)

După 1918, investițiile au căpătat o amploare deosebită. În 1930, Uzinele de Apă și Canalizare ale Clujului au devenit regie publică, iar dezvoltarea sursei de la Florești a fost însoțită de realizarea Uzinei „Grigorescu”, a unei aducțiuni de 700 mm din tuburi de beton armat centrifugat, de tip Vianini, precum și de noi lucrări de captare. (Casomes)

Una dintre cele mai importante etape ale modernizării a fost reprezentată de lucrările executate la Uzina de Apă de la Florești în anii 1934–1936. O publicație clujeană contemporană, apărută în 1939, identifică explicit imaginea sălii de mașini prin legenda: „Uzina de apă, sala de mașini din Florești. Construcție și instalație din 1934–36.” Este una dintre cele mai precise dovezi documentare pe care le avem pentru datarea acestei componente a ansamblului. (Scribd)

În numai două decenii de administrație românească, amploarea investițiilor în infrastructura hidrotehnică a crescut considerabil. Bilanțul publicat în 1939 consemna investiții importante în conducte de aducțiune, canalizare, racorduri și aparatură de măsurare, iar comparația statistică ilustrează extinderea rapidă a sistemului. (Scribd)

Rezultatul poate fi măsurat cel mai clar în 1940: Clujul dispunea de aproximativ 160 km de rețele de apă, 79 km de rețele de canalizare și 6.950 de branșamente, producția de apă ajungând la aproximativ 18.500 m³ pe zi, pentru o populație de circa 116.500 de locuitori. (Casomes)

Notă de subsol – sursa fotografiilor și sursele documentării
Sursa fotografiilor: Compania de Apă Someș S.A., Arhiva fotografică „Clujul și clujenii”. Pentru imaginea documentată ca „Canalizarea străzii Calvaria, în anul 1936”, identificarea arhivistică este publicată explicit ca fotografie din arhiva Companiei de Apă Someș. (Clujenii.ro)