News alert Update Foto Guvernul Ciolacu 2 a primit votul de încredere al Parlamentului

Guvernul Ciolacu 2 a primit votul de încredere al Parlamentului
A început ședința Parlamentului pentru votarea guvernului Ciolacu 2
A început ședința Parlamentului pentru votarea guvernului Ciolacu 2
A început ședința Parlamentului pentru votarea guvernului Ciolacu 2

Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit în şedinţă comună, luni, pentru dezbaterea şi votul asupra învestirii Guvernului propus de candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru, Marcel Ciolacu.

Update: S-au înregistrat 240 de voturi "pentru" şi 143 de voturi "împotrivă", a anunţat deputatul PSD Daniel Suciu, care a prezentat procesul verbal referitor la rezultatul votului.

Au fost prezenţi 450 de parlamentari, 383 fiind voturile exprimate

Știrea inițială: Şedinţa a început cu intonarea Imnului Naţional.

Lucrările sunt conduse de preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 302 parlamentari din totalul celor 465.

Premierul desemnat Marcel Ciolacu va prezenta programul şi lista Guvernului, apoi vor fi dezbateri şi votul asupra cererii de acordare a încrederii Parlamentului.

Potrivit Articolului 103 din Constituţie, Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Software .