Prima extragere, ocazională, a Loteriei Bonurilor Fiscale va fi organizată pe 13 aprilie, a doua zi de Paşte, cu un fond de premiere de un milion lei, anunţă Ministerul Finanţelor, care a prezentat, joi, proiectul care introduce loteria.
Deranjaţi de fumul şi hărmălaia din localurile clujene, câțiva tineri s-au hotărât să schimbe percepția despre ieșirile în club, astfel că de câteva luni se întâlnesc la un altfel de club, unul de lectură.
Filarmonica de Stat „Transilvania” lansează în această săptămână primul proiect din cadrul programului Cluj Capitală Europeană a Tineretului (CET) 2015, o lună dedicată tinerilor artişti.
Dacă ar fi să le prezentați orașul străinilor voi ce le-ați arăta? Muzeele, clădirile istorice și bisericile sau cafenelele, cluburile și locurile mai puţin cunoscute? Pornind de la această întrebare, o tânără a adus la Cluj un proiect internațional excentric, dar eficient, de promovare a orașelor.
Compania clujeană SIMACEK Gardening a demarat, în a doua parte a anului 2014, în premieră în țara noastră, un proiect de cercetare vizând cerințele la care acoperișurile verzi trebuie să răspundă în condițiile climatice existente în România.
Cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, sărbătorită pe data de 15 ianuarie, Primăria Cluj-Napoca şi Federaţia SHARE lansează un proiect inedit de promovare a lecturii. Mai precis, autobuzele vor fi înfrumuseţate cu citate ale unor autori români.
O bancă a devenit partener al proiectului Cluj Capitală Europeană a Tineretului (CET) 2015, a anunţat primarul Emil Boc.
Iosif Pop a făcut pentru ZIUA de CLUJ un bilanţ al anului 2014, la nivelul Clujului, dar a vorbit şi despre perspectivele anului 2015.
Doi clujeni au pornit un proiect inedit: îşi pun la bătaie propria casă pentru oricine vrea să organizeze un eveniment.